Fugăriţi din faţa apelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 80 de persoane din localităţile botoşănene Rădăuţi şi Rediu au fost evacuate ieri după-amiază. O viitură pe Prut era anunţată de autorităţi pentru noaptea trecută. Localnicii stăteau deja de două săptămâni cu bagajele la uşă în aşteptarea potopului.

„Este vorba despre acele familii ale căror case au mai fost afectate şi de inundaţiile din 2008 şi au rămas pe vechiul amplasament. E a treia oară când îi scoatem din casă", a spus Viorel Nichiteanu, primarul comunei Rădăuţi Prut. Alte peste 100 de persoane din Baranca, comuna botoşăneană Hudeşti, au fost mutate la rude, prieteni sau prin şcoli.

Mai citeşte şi:

Udrea despre pantofii cu toc împărţiţi sinistraţilor: "Au fost 20 de tone de ajutoare. Nu am stat să le triem"

4.000 de saci cu nisip pe dig

Potrivit specialiştilor Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoşani, vineri după-amiază, Prutul măsura la Oroftiana 790 de centimetri, cu 140 de centimetri peste cota de pericol, tendinţa fiind de creştere. Pompierii, organele de poliţie din zonele afectate, membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, dar şi poliţiştii de frontieră sunt în zonă pentru a monitoriza situaţia şi pentru a ridica diguri în calea apelor.

„Suntem în alertă de două săptămâni. Noi am luat toate măsurile, am evacuat animalele şi oamenii care aveau lucrări în lunca Prutului şi pentru zonele inundabile, am pus saci de nisip pe unde se mai putea", a mai spus primarul comunei.

Sute de oameni s-au trezit cu apa în case în miezul nopţii de joi spre vineri în localitatea tulceană Ceatalchioi,­ pe Braţul Chilia. Apele au acoperit practic totul, în unele locuri atingând şi doi metri. Doar o parte din digul unde se află pontonul de acostare nu este încă sub ape, în rest, tot satul a devenit peste noapte lacustru.

„Viitura a venit noaptea, ca un coşmar! Am auzit vuiet, ţipete, lumea se alarma, apele curgeau, asta e viaţa, bine că nu a păţit nimeni nimic. Eu stau mai încolo, dar ies pe aici pe la vecina, că la mine a apa mare şi nu pot ieşi", povesteşte nea Costică Cernencu.

Noaptea, şuvoaiele au rupt garduri, au pătruns în curţi şi până dimineaţa au schimbat topografia locului. Până ieri, autorităţile evacuaseră 128 de persoane.

Prognoza meteo şi hidro

Meteorologii au emis cod galben de ploi pentru Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei valabil până în această dimineaţă. Vor fi precipitaţii cu aspect de aversă, iar cantităţile de apă vor putea depăşi chiar 50 de litri pe metru pătrat în zona litoralului.

Pe de altă parte, hidrologii au instituit cod roşu de inundaţii pe râul Prut, sector Oroftiana - Stânca Costeşti, în judeţul Botoşani şi pe sectorul Stanca Aval - Dunăre, aferent judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.

Inundaţia care a adus civilizaţia în casele foştilor sinistraţi din Banat

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite