Fost avocat al lui Traian Băsescu, despre consecinţele deciziei ÎCCJ: Modificările Legii privind privilegiile de fost şef de stat nu îi sunt aplicabile
0
Eliza Ene-Corbeanu, fost avocat al lui Traian Băsescu, a făcut mai multe precizări într-o postare pe Facebook cu privire la decizia instanţei supreme asupra verdictului de colaborare al fostului preşedinte cu Securitatea. Potrivit avocatului, modificarea Legii privind drepturile foştilor şefi de stat „nu îi sunt aplicabile preşedintelui Traian Băsescu”.
„M-am tot gândit dacă are vreun rost să răspund şi public la întrebările pe care le-am primit în legătura cu situaţia juridică a preşedintelui Traian Băsescu. Iniţial am zis pas, apoi au apărut gladiatorii care au început să măcelărească totul, aşa că o zic pe scurt”, a scris fostul avocat al lui Traian Băsescu pe Facebook.
Potrivit avocatului, fostul preşedinte nu riscă să îşi piardă privilegiile de fost şef de stat şi nici mandatul de europarlamentar. De asemenea, Eliza Ene Corbeanu a mai scris că Traian Băsescu „nu a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii”.
„- modificările din oct.2021 la Legea 406/2001 privind privilegiile unui fost preşedinte de stat la încheierea mandatului nu îi sunt aplicabile şi preşedintelui Traian Basescu (vezi aplicarea în timp a legii civile )
- Traian Basescu nu a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii (vezi latura obiectiva şi latura subiectiva a infractiunii raportate la momentul pronunţării deciziei ICCJ)
- Traian Basescu nu îşi va pierde mandatul de europarlamentar ( la momentul depunerii candidaturii îndeplinea condiţiile cerute de legea 33/2007)”, a mai completat Eliza Ene-Corbeanu.