EXCLUSIV Moartea pândeşte la fiecare macaz al CFR. 65% din linii şi poduri pot ceda în condiţii reale de trafic

EXCLUSIV Moartea pândeşte la fiecare macaz al CFR. 65% din linii şi poduri pot ceda în condiţii reale de trafic

Infrastructura Cailor Ferate este la pământ

Starea căilor de rulare aflate în ograda CFR Infrastructură este la pământ şi în orice moment se poate produce o catastrofă. Asta rezultă dintr-un raport întocmit chiar de Ministerul Transporturilor la solicitarea Comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor şi care a intrat în posesia ziarului „Adevărul”. Cifrele conţinute de documentele oficiale explică inclusiv incidentele produse în ultimele zile pe calea ferată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, raportul arată că nivelul de depăşire a termenelor de reparaţii este de peste 60% pentru majoritatea elementelor de infrastructură, iar în unele cazuri acesta trece chiar şi de 85 la sută. În document, reparaţiile capitale la care sunt supuse elementele de infrastructură (poduri, cale ferată, podeţe, terasamente, linii electrice de contact, tunele etc)  pentru a se putea circula în siguranţă se numesc „intervenţii de reînnoire” şi constau în „intervenţii destinate readucerii parametrilor tehnici la nivelul proiectat iniţial”.
 
 
Astfel din totalul celor 13.680 kilometri de linie de cale ferată, 9.908  de kilometri nu mai oferă siguranţă , zone în care, cel mai probabil, se circulă cu mari restricţii de viteză. Procentul de linie degradată este de 72,4 la sută.
 
Apoi, la capitolul poduri, dintr-un  total de 4.739 de unităţi, 3115 sunt periculos de ruinate.  Nici podeţele nu stau mai bine cu peste 9.200 distruse dintr-un total de 12.674.
 
Şi enumerarea poate continua cu terasamente, tuneluri, reţele de contact, trasformatoare, linii electrice de contact (degradare de peste 85 la sută) sau, atenţie, instalatii de semnalizare în linie curentă sau în staţii (degradare de aproximativ 85 la sută) aflate într-o stare critică.
 
Anual, se repară 12 kilometri de linie, dar se strică 350
 
În raportul semnat chiar de ministrul Trasporturilor Lucian Şova se arată că „degradarea severă a parametrilor tehnici ai unor zone şi/sau elemente ale infrastructurii feroviare a fost cauzată de imposibilitatea derulării unor cicluri normale de mentenanţă a infrastructurii feroviare, ca efect al subfinanţării constante din ultimii 30 de ani”. „Trebuie menţionat faptul că, în condiţiile menţinerii actualului tipar de finanţare a infrastructurii feroviare, situaţia prezentată mai sus se va deteriora în ritm accelerat în anii următori deoarece ritmul de depăşire a termenelor de scadenţă la reînnoire este mult superior ritmului de realizare a reînnoirilor care este permis de finanţarea asigurată”, se mai arată în raport.
 
În cazul liniilor de cale ferată situaţia este chiar catastrofală, documentul precizând că anual ies din parametrii 350 de kilometri şi sunt reabilitaţi numai 12. 
 
 Alfred Bulai: „Butoiul cu pulbere e în multe zone ale economiei româneşti“
 
„Atât timp cât avem o filozofie politică a unei Românii sociale, prin care sunt oferite servicii în afara sustenabilităţilor reale, lucrurile nu pot funcţiona. La noi nu se fac investiţii decât în chestii care au efect electoral. Unii se gândesc că, deşi linia e proastă, mergem mai încet şi că n-o deraia trenul tocmai acum. Investiţiile nu se văd nicăieri. Se mai cumpără câte un vagon, se fac poze  cu el că arată frumos şi cam atât. Şina de tren este lăsată aşa. Când se va întâmpla ceva, probabil va fi o tragedie şi se vor lua nişte măsuri. Dar nu ştiu cât o să ţină, pentru că filozofia noastră este că merge şi aşa. Şi dacă deraiază un tren, o să fie de vină, mai degrabă, mecanicul, pentru că n-a respectat viteza“, este de părere sociologul Alfred Bulai. 
 
Sociologul atrage atenţia că situaţia se regăseşte în multe zone ale economiei. „Butoiul cu pulbere e în multe zone ale economiei româneşti. Vă dau un singur exemplu: toate barajele au fost făcute în comunism, acum 40-50 de ani. Au şi ele o durată de viaţă, trebuie întreţinute. Face cineva ceva? La fel, metroul are 40 de ani şi ar avea nevoie de reabilitare. Şi betonul mai trebuie verificat. Trăim într-o lume anapoda, în care întreţinerea infrastructurii de orice natură nu preocupă politic“, subliniază specialistul.
 
Punctele critice se transformă în “elemente ale infrastructurii care funcţionează în regim degradat”
 
Deputatul Lucian Nicolae Bode, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, a declarat pentru” Adevărul” că cei de Transporturi au formulat elegant în documentul elaborat la cererea Camerei Deputaţilor. 
 
În acest moment, în România, cu trenul murim încet, nu murim repede
Lucian Nicolae Bode 
Deputat
 
“Noi am cerut oficial să ni se spună care sunt punctele critice ale infrastructurii feroviare, iar ei ne-au spus că acestea sunt numai <<elementele infrastructurii care funcţionează în regim degradat din punct de vedere al parametrilor tehnici>> şi că se folosesc restricţiile de viteză. Deci, în acest moment, în România, cu trenul murim încet, nu murim repede”, a precizat deputatul Lucian Nicolae Bode.
 
 
 
 
 
 
 
 
citeste totul despre: