Dosarul „Mediafax”. Adrian Sîrbu şi alte nouă persoane, printre care şi şeful News.ro, Orlando Nicoară, trimise în judecată pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului General au terminat ancheta în dosarul „Mediafax”, astfel că Adrian Sîrbu a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare şi spălare de bani. Prejudiciul din acest dosar se ridică la circa 14 milioane de euro.

De asemenea, şi societatea Mediafax Group a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală.

Roxana Dorina Grigoruţă, fost administrator al Mediafax Group şi Apropo Media SRL va ajunge în faţa magistraţilor pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

La rândul lor, Eugenia Bălan (fost administrator al SC Mediafax Group SA), Cosmina Ioana Noghea (fost director general în cadrul SC Publimedia International SA), Ilie Orlando Nicoară (fost director general în cadrul SC Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL), Sorin Nicolae Dinu (fost director financiar în cadrul SC Publimedia International SA şi SC Mediafax Group SA) şi Daniela Reghina Cozac (fost director financiar în cadrul SC Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL) vor fi judecaţi pentru evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

Parchetul General a anunţat că Gheorghe Grădinaru (director general în cadrul SC Teleferic Prahova SA) va ajunge în faţa magistraţilor pentru delapidare şi spălare de bani, iar avocatul Liana Petrovici va fi judecată pentru spălare de bani, în timp ce avocatul Gheorghe Dragoş Chiş va ajunge în faţa in faţa instanţei pentru complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

Acuzaţiile procurorilor

Potrivit rechizitoriului trimis instanţei, în perioada 2006 - 2014, în cadrul societăţilor din grupul Mediafax, deţinute direct sau indirect de către Adrian Sîrbu, ar fi fost utilizat un sistem de salarizare, ce presupunea plata drepturilor salariale parţial în baza unui contract de muncă, şi parţial în baza unui contract de cesiune de drepturi de autor,  acesta constituind eşafodajul unui mecanism de eludare a taxelor datorate bugetului de stat.

Concret, procurorii precizează că „mecanismul de eludare a taxelor presupunea utilizarea, pentru facturarea drepturilor de autor, a unor societăţi în care calitatea de asociat şi administrator era deţinută de colaboratori sau angajaţi ai societăţilor din grup sau înfiinţate pe numele unor persoane cu un nivel educaţional scăzut şi lipsite de cunoştinţe în domeniul media şi de venituri”.

De asemenea, mecanismul respectiv mai presupunea ca persoanelor care beneficiau de aceste drepturi de autor (din care o parte semnificativă erau angajate cu contracte individuale de muncă ale societăţilor din grupul de presă Mediafax), li s-ar fi cerut ca, odată cu semnarea contractului de muncă, să semneze şi un contract de cesiune drepturi de autor cu aceste societăţi, în baza căruia urmau să primească cea mai mare parte a drepturilor salariale.

Mai mult, societăţile din grupurul de presă ar fi încheiat, cu societăţile de drepturi de autor, aanumite contracte ce aveau ca obiect asigurarea de către aceste din urmă societăţi (denumite „Agenţi”), a serviciilor Autorilor scrierilor publicistice, în baza cărora „Agenţii” emiteau facturi fiscale pe seama societăţilor din grupul de presă.

Anchetatorii mai precizează că, pentru eludarea taxelor, ar fi fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţilor din geupul de presă a facturilor fiscale astfel emise, acestea beneficiau de diminuarea bazei impozabile cu sumele aferente facturilor, precum şi de deducerea de TVA. 

Prejudiciul de aproape 28 de milioane de lei

„În cadrul acestui sistem, utilizat iniţial în cadrul societăţii Publimedia International SA şi continuat în cadrul societăţii Mediafax Group SA (ce a preluat activitatea Publimedia International SA), ce a fost extins şi la societăţile Mediafax SA şi Apropo Media SRL, rolul inculpatului Chiş Gheorghe Dragoş, avocat în cadrul cabinetului de avocatură ce asigura asistenţa juridică a societăţilor din grupul Mediafax, a fost acela de a înfiinţa şi controla o parte din societăţile de drepturi de autor (S. P. I. SRL, D.A.I. SRL, P.C.M. SRL) dar şi pe cele utilizate în dezvoltarea de circuite comerciale fictive, prin care sumele rezultate din săvârşirea  infracţiunii de evaziune fiscală se întorceau în casieria societăţii”, se arată în documentele anchetatorilor.

După ce au fost înregistrate în contabilitatea societăţilor Publimedia International SA, Mediafax Group SA, Mediafax SA, Apropo Media SRL a facturilor fiscale fictive generate de relaţiile comerciale create, bugetul statului ar fi fost prejudiciat cu 27.908.783,25 de lei.

„Întrucât, prin folosirea sistemului evazionist se urmărea şi obţinerea unor sume de bani pentru a acoperi cheltuielile personale ale inculpatului Sârbu Adrian sau pentru a efectua plata «la negru» a salariilor angajaţilor societăţii, în paralel cu implementarea acestuia, inculpaţii au dezvoltat circuite comerciale fictive prin care sumele rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală să se întoarcă în casieria societăţii”, arată Parchetul General.

Aproape 22.5 milioane de lei ar fi fost spălaţi

De altfel, procurorii arată că în cursul urmării penale au fost identificate mai multe tipuri de circuite financiare care ar fi fost create pentru disimularea devăratei naturi şi provenienţe a sumelor ce erau returnate în casieria societăţii. Astfel, prejudiciul Prin aceste circuite comerciale şi financiare fictive, a fost supusă spălării de bani suma totală de 22.424.284,7 lei.

În urma anchetei s-a stabilit că administratorii, directorii generali şi directorii financiari ai societăţilor Publimedia International SA, Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SA, ar fi acţionat la cererea lui Adrian Sîrbu. 

Cocret, mogulul media le-ar fi cerut acestora să găsească diferite modalităţi concrete de evitare a plăţii taxelor datorate statului, „solicitări adresate în contextul în care «legea nescrisă» a grupului a fost aceea de a nu se plăti taxe. Totodată, acţiunile acestora au fost determinate de necesitatea asigurării sumelor de bani solicitate în permanenţă de inculpatul Sârbu Adrian pentru acoperirea cheltuielile personale”.

În acest scop, arată Parchetul General, în perioada 17 decembrie 2012 - 7 ianuarie 2014, la cererea lui Adrian Sîrbu, Gheorghe Grădinaru ar fi din casieria societăţii diverse sume, în total suma de 2.105.000 lei, pe care i-a trimis-o inculpatului Sârbu Adrian, deşi nu avea nicio justificare. 

„În cursul lunii aprilie 2014, în contextul pregătirii pentru eventuale controale din partea autorităţilor fiscale, în scopul disimulării modului în care a fost utilizată suma de 2.105.000 lei, la cererea inculpatului Sârbu Adrian, inculpatul Grădinaru Gheorghe a semnat, în calitate de reprezentant al SC SC Teleferic Prahova SA o serie de contracte fictive (contractul de consultanţă dintre A.B.C. SRL şi SC Teleferic Prahova SA, cel dintre persoana fizică autorizată Sârbu Adrian şi SC Teleferic Prahova SA, contractele de împrumut dintre societate şi angajaţii P.C. şi P.E.), prin intermediul cărora era simulată aparenţa unor relaţii contractuale ce creau posibilitatea transferului unor sume de bani din contul SC Teleferic Prahova SA către societăţi cu care inculpatul Sârbu Adrian avea relaţii contractuale, în calitate de furnizor al unor servicii iar ulterior, după ce inculpatul Sârbu Adrian a pus la dispoziţie o sumă de bani ce a fost depusă in contul SC SC Teleferic Prahova SA, a procedat la transferul acestor sume de bani cu titlu de plata a serviciilor prestate conform contractelor fictive semnate, operaţiunile de depunere de numerar/transfer în contul unei societăţi cu care inculpatul Sârbu Adrian avea relaţii contractuale/plată a serviciilor acestuia fiind repetate până la acoperirea întregii sume”, arată procurorii.

Contractele fictive semnate în acest fel ar fi fost avizate de către Liliana Petrovici, avocat titular la cabinetul ce asigura consultanţa juridică a societăţilor din grup şi lui Sîrbu, participantă la şedinţa în cadrul căreia au fost stabilite metodele prin care va fi acoperit soldul din casieria societăţii SC Teleferic Prahova SA.

Bani pentru achitarea unui credit de nevoi persoane făcut de Sîrbu

Parchetul General mai arată că, tot în scopul asigurării sumelor de bani ce care Adrian Sîrbu avea nevoie pentru acoperirea cheltuielile personale, respectiv pentru achitarea ratelor aferente unui împrumut de nevoi personale, Roxana Dorina Grigoruţă şi Ilie Orlando Nicoară ar fi fost determinaţi să încheie cu persoana fizică autorizată Adrian Sîrbu un contract fictiv de consultanţă şi un act adiţional la acesta în baza cărora. 

În realitate însă, nu ar fi fost prestat niciun serviciu, însă în perioada 1 noiembrie 2012 - 22 august 2014, Sîrbu ar fi primit suma de 1.356.095, 75 de lei.

Pe de altă parte, modulul media Adrian Sîrbu este acuzat de procurori că în perioada 9 decembrie 2009 - 23 iunie 2014 ar fi ascuns obţinerea, în calitate de persoană fizică, a unor venituri realizate în urma unor tranzacţii cu grupul CME. Prin această modlaitate, el s-ar fi sustras de la achitarea obligaţiilor fiscale, fiind adus statului un prejudiciu de 11.255.092 de lei.

Sechestru pe averile inculpaţilor

În vederea recuperării prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunilor, procurorii au pus sechestru asigura pe unele bunuri imobile ale lui Adrian Sîrbu, Ilie Orlando Nicoară, Liana Petrovici şi Gheorghe Dragoş Chiş.

În cazul lui Sîrbu, sechestrul a fost aplicat asupra unor imobile situate în Franţa, acestea fiind identificate cu ajutorul Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei.

„În consecinţă, prin întreaga activitate infracţională derulată de inculpatul Sârbu Adrian în nume individual dar şi prin intermediul firmelor pe care le controla şi, totodată, în contextul reciclării unor sume de bani prin circuitele create, prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de 61.588.159 lei, reprezentând cca. 14 milioane de euro”, arată procurorii.

Dosarul va fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite