Recunoştea că abia acum le-a înţeles pe mamele care îşi abandonează copiii nou-născuţi prin maternităţi, învinse de trauma unei boli incurabile a micuţului abia apărut. Omul şi-a cerut scuze tuturor apoi şi-a luat „Adio” de la carte. Asemenea unui căpitan de vas care, copleşit şi laş, îşi sabordează nava, iar în loc să rămînă pînă la capăt, să se scufunde cu ea – Bernard Hill (Captain Smith) din Titanic, jos pălăria! – o părăseşte salvîndu-şi pielea. (Nu e clar dacă împreună cu amanta aflată la un moment dat la el în cabină.)

Totuşi, cineva, persoană apropiată, mi-a spus că lucrurile nu au stat chiar aşa; omul şi-a luat copilul de acolo, l-a învăţat să meargă, să vorbească, l-a dus la şcoală, s-a bucurat de fiecare pas al lui.

Volumul a revenit, cu haine noi şi bine ajustate. A fost o naştere perfectă, copilul sănătos, greutatea normală şi cu o notă maximă.

*

Cartea asta este o „şmecherie”, fapt vizibil încă de pe copertă. Jongleria începe odată cu titlul compus, în două „variante”, culori şi fonturi. Împletitură care-i însăşi cheia de boltă a cărţii. Adică cusătura dintre textele scurte, „Life stuff”, întîmplările din micul univers al unui personaj blazat, frustrat, chiar ratat – a nu se confunda cu autorul, s-a mai făcut greşeala asta de către un „producător” de recenzii la normă, referindu-se la prima lui carte în care textele sînt scrise la persoana întîi – şi sfaturile unui personaj, „povestitorul” raţional şi înţelept, recte Învăţături pentru Andreea. Scamatoria orchestrată din umbră de către micul păpuşar continuă în aceeaşi notă alternantă încă de la primele pagini. Dedicaţia serioasă şi emoţionantă e urmată de un motto jucăuş şi interpretabil, Îmi place calul din capul tău!, apoi, ca la un joc de yo-yo, un „argument” neechivoc şi sensibil, părînd a duce, cu săgeţi aparent indicatoare şi în culori aprinse desenate pe podea, către treburi serioase şi probleme neînţelese de familie. Totul pînă la primul text, Certificatul de naştere care este o mică bijuterie cu multe faţete şi final neaşteptat: Pastila albastră şi-a făcut efectul cu destoinicie. Aşa ai apărut tu, singurul meu copil: La mulţi ani, Andreea!. Din off „commentul” încearcă a duce din nou spre note serioase de realism... Şi tot aşa, cu un ochi pe faţă, unul pe dos, o joacă reuşită, un slalom, de cele mai multe ori amuzant, printre subiecte cotidiane din viaţa personajului principal, a unui tată, din care nu lipsesc borne precum excesele bahice, contururile feminine îndelung urmărite cu privirea, deh, recomandarea medicului ocul(t)ist, amintirile din copilărie, familie ori din armată, problemele de serviciu ale unui persoane neînţelese ori primii paşi făcuţi spre lumea literaţilor. Alternanţa jucăuşă se păstrează pînă la final, unde, ascuns la „epilog”, autorul păstrează lovitura de graţie, croşeul victorios, textul de forţă al volumului: „Tată”, cel care scris într-o cheie complet realistă dărîmă tot eşafodajul construit pînă atunci în mintea cititorului, dovedind încă o dată că omul, chiar „ne-a făcut”. Iar pentru a încheia partida din ring înainte de termen, printr-un KO fulminant, vine şi „postfaţa”, care în doar două rînduri, accentuează efectul de năucire:

Pînă la un punct această poveste este riguros adevărată. De la acel punct încolo este şi mai adevărată...

Să intre medicul! . „A fost sau n-a fost?!”

În concluzie, o joacă completă a autorului cu mintea cititorului căruia îi este răsucită complet pălăria în cap. Cum altfel, decît una din piele de cal.

„Fie să renască numai cel ce har

are de-a renaşte, curăţit prin jar,

din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,

astăzi, ca şi mîine, pururi şi acum.”

                                (Şerban Foarţă-Invocaţie)

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional “Vasile Voiculescu”, 2015.

 
Citiţi şi:

- Gaudeamus, ultima zi
- Poveste de dragoste
- „Ielectorală” (B 23 BOS)