Ce-ar fi de învăţat dintr-o lecţie usturătoare

La a treia lecţie usturătoare servită de electorat în Bucureşti, Cluj, Timişoara fesenismului zis PSD (sau altfel) ar putea, în fine, învăţa şi caracatiţa, şi acea parte a României care încă nu e pe cale de a se vindeca.

Adevăraţii învingători ai scrutinului local (acolo unde nu s-au impus lehamitea şi hoţii de voturi) sunt românii şi nu doar Ludovic Orban, Nicuşor Dan, Emil Boc, Dominic Fritz, neamţul devenit primar al oraşului de pe Bega şi, în genere, formaţiunile de centru-dreapta.

Abecedar pesedist

E adevărat că şi Marcel Ciolacu iese bine din înfruntarea indirectă cu singura sa rivală redutabilă rămasă în partidul ”ciumat” şi încă, parcă, nehotărât dacă să rămână ”caracatiţă”, ori să-şi verse definitiv, ca şarpele, vechea epidermă cleptocrată. 

Dar bucuria lui riscă să fie mai efemeră decât o ploicică de vară. În ciuda scorului aparent pasabil, pe ţară, al PSD, e clară lecţia baronului de Vrancea, Oprişan, care s-a văzut pulverizat acolo unde oligarhul roşu credea că ar fi, chipurile, invincibil. L-a pus la pământ nu atât Ciolacu, sau ”progresul”, cât unirea şi solidaritatea partidelor din opoziţie. Nu l-a zdrobit vreun Făt Frumos măsurându-şi forţele, ca Sf. Georghe, cu balaurul. Ci un simplu candidat comun al PNL şi USR-PLUS. Iată reţeta victoriei.  

Nimic altceva nu funcţionează, cât timp alegerile locale se derulează, vai, aşa cum le-a vrut PSD şi le-a acceptat, spre ruşinea lui, PNL: într-un tur unic. Pedeapsa însă a venit. 

În forma şi componenţa lui actuală, acolo unde nu s-au furat voturi cu tot cu procesele verbale, ca în sectorul 1, PSD nu prea mai stăpâneşte decât triste ţinuturi moralmente declasate. Sunt zone încă populate, ca Oltenia, cu telespectatori ai partidului-stat naţional-comunist, şi cu pensionari speciali ai delaţiunii, ai Securităţii şi ai propagandei nomenclaturii. Ca şi cu urmaşii lor. 

Dar şi aceste nefericite tărâmuri se topesc din geografie văzând cu ochii. La parlamentare s-ar putea să nu mai rămână din ele pe hartă decât pata unui vis urât.

Ca să nu se întâmple aşa, PSD mai fură pe alocuri pe rupte. Dovadă cele petrecute în Sectorul 1, unde cleptocraţia securistă încearcă pentru a doua oară să-i smulgă lui Clotilde Armand dreptul cu sudoare câştigat, de a trece la cârmă. Bătălia are o miză mare. Cartierul nomenclaturii e ”cea mai bogată unitate administrativ teritorială din România. Sectorul 1 are un buget de circa 280 milioane de euro anual la o populaţie de aproximativ 250.000 locuitori... Primarul de la Sectorul 1 are la dispoziţie 1.120 euro pentru fiecare locuitor, în timp ce primarul de la Cluj are 860 de euro, iar cel de la Iaşi, 530 euro”, cum pe drept notează Europa Liberă.

Morala fabulei şi explicaţiile ei

Miezul moralei acestei poveşti, având, în mare, un provizoriu final fericit? Acelaşi peste tot. Pierd învrăjbirea, calomnia, dezbinarea indusă cu televizorul de minţit poporul. Biruie, ca la 1 decembrie 1918, unirea, solidaritatea, proiectul comun riguros transpus. Mai câştigă vigilenţa. Controlaţi bine voturile. Nu uitaţi că lupta se dă cu un partid în al cărui ADN e-nscrisă furăciunea şi manipularea. 

Şi uniţi-vă. Abandonaţi fatalismul. Nu pot ei fura cât puteţi voi vota? Da, dar şi furii îşi ameliorează metodele. Aveţi totuşi încredere în forţele voastre. Fiţi şi lucizi, şi solidari. Demonstraţi tenacitatea politică de cursă lungă a unor luptători ca Nicuşor Dan şi veţi prinde puteri. Îi veţi dovedi pe corupţi, pe profitori, pe impostori, denigratori, calomniatori şi pe toţi hoţii, rând pe rând. 

Pentru că un debut de prosperitate, libera circulaţie a ştirilor în societatea informaţională şi cei 30 de ani de libertate şi democraţie, fie ele şi provizorii, n-au trecut chiar degeaba. Totul e să li se ceară viguros şi sistematic socoteală ticăloşilor.  

Fierea cui pierde şi cine-şi adjudecă laurii

Tot mai mulţi români din ţară refuză net pasivitatea, lehamitea şi pusul botului la şopârlele televizate ale urii. Reptilele veninoase de marcă vadimistă şi de rit dughinist, mahalaua, limbajul suburban, dezinformările şi propaganda de tip putinist, care nu obosesc să gâdile naţionalisme de grotă şi un creştinism mutilat şi-au pierdut ţintele şi obiectul muncii. S-au risipit plictisind rău, pe drumul de la vuvuzelele de videochat şi de la antenele dughiniştilor autohtoni la ochii şi urechile oamenilor din oraşe, sătui de fake-news, de instigări antisemite, antigermane, antieuropene şi antioccidentale şi de hoţii care strigă hoţii. 

Laurii le revin alegătorilor români care au obţinut, o dată cu schimbarea, o promisiune de viitor. Vai de cei care, câştigând, le vor înşela marile speranţe. Oricum, pericolul nu s-a neutralizat o dată pentru totdeauna. 

Ţara e încă la cheremul cleptocraţiei, al unui parlament în mare măsură penal şi al unei CCR politizate, suferind, ca atare, de un sistem de checks and balances deficitar şi nefuncţional, care va îngreuna enorm administrarea ei reformistă. 

Să nu creadă însă reprezentanţii dreptei că, dacă vor eşua, se vor putea prevala de scuza acestor greutăţi ca să obţină un nou mandat. E bine să ştie că o parte din victoria dreptei i se datorează, în metropole, nu doar repulsiei provocate de partidul anti-justiţie al lui Dragnea. Au hrănit izbânda atât greaţa împroşcărilor cu noroi mai noi, cât şi făţişul populism abject al măririlor nefinanţabile de pensii, precum şi un PNL aflat la putere în epoca pandemiei. Când, ca în orice vremuri de criză, se întăreşte mult reflexul docilităţii maselor faţă de potentaţi. 

Şi spectacolul degradant, liberticid, livrat în vest de unele partide socialiste şi social-democrate din familia PSD, prea supuse stângii radicale, anticapitaliste şi antiamericane, ar putea să fi jucat un rol.

Fapt e că ţara, în mod clar, începe, inexorabil, să se trezească din pumnii comunismului şi să-şi ceară drepturile, chiar şi în cele 20 de judeţe cu electorat majoritar captiv, rămase încă, o vreme, în zestrea PSD. Chiar şi în jenanta Craiovă, unde a eşuat, vai, unirea PNL şi USR-PLUS, iar "Vulguţa" s-a impus, fără să mai dispună însă de o majoritate confortabilă în CL. 

Dacă dreapta asimilează lecţiile acestui scrutin şi ale celor două precedente, sunt mari şanse ca întreaga Românie, şi nu doar Ardealul, Banatul, Bucureştii şi o parte din Moldova să înceapă să se vindece de-o maladie aparent cronică. Ar putea scăpa, deci, de-o ruşinoasă ”boală lungă, moarte sigură”. Una, care a distrus ţara, jefuind-o şi depopulând-o nu în ultimii 70 de ani, ci de un veac. În speţă, de la ascensiunea cuzismului şi legionarilor încoace. Pare că maladiile post-totalitare se dovedesc a nu fi chiar incurabile.    

Petre Iancu - Deutsche Welle