Campania „Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt”. Un sfert dintre furturile din locuinţă, datorate neglijenţei proprietarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din patru furturi din locuinţă se datorează neglijenţei proprietarilor. Astfel, în încercarea de a stopa acest gen de infracţiuni, în perioada martie – septembrie, Poliţia Română la desfăşura la nivel naţional campania „Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt”.

Neglijenţa proprietarilor face ca 36% dintre furturile din case să se facă prin acces liber. De asemenea, principalele condiţii care favorizează acest tip de infracţiune sunt neasigurarea uşii, în 15% din cazuri, împrietenirea cu răufăcătorul, în aproximativ 10% din cazuri, şi escaladarea, adeseori, ca urmare a ferestrelor lăsate deschise, potrivit unui comunicat emis de Poliţia Română.

Poliţiştii precizează că foarte vulnerabili în faţa hoţilor sunt locatarii de la parter în ale căror locuinţe raufacătorii pot pătrunde cu uşurinţă, mai ales că peste 74 % dintre ei nu-şi montează grilaje metalice la ferestre sau la gurile de aerisire, arată mews.ro.

O altă mare greşeală pe care o face unul din cinci români este aceea că anunţă pe reţelele de socializare că sunt în vacanţă sau îşi etalează bunurile achiziţionate.

Hoţii sunt în general bărbaţi (89,4%), cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani, cetăţeni români fără ocupaţie, cu studii generale, spun poliţiştii. Ei provin din familii cu condiţii economice precare, dezorganizate, necăsătoriţi sau care trăiesc în concubinaj.

Majoritatea au antecedente penale sau sunt recidivişti, au domiciliul în localitate sau în cele limitrofe, mai rar fiind cazul infractorilor voiajori.

Aceste date ar trebui să îi facă pe români să încheie cu mai multă atenţie o poliţă de asigurare de locuinţă şi să se asigure că furtul este parte dintre riscurile acoperite.

Campanie pentru prevenirea acestor infracţiuni

În încercarea de a preveni aceste infracţiuni, în perioada martie - septembrie 2016, Poliţia Română şi compania de asigurări Groupama organizează o campanie de informare asupra riscurilor legate de furturile din locuinţe şi de prevenire a acestora.

Astfel, vor fi distribuite 150.000 de flyere, adresate cetăţenilor, în timp ce 5.000 de afişe vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari, din mediul urban, pentru a fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice. 

De asemenea, vor fi promovate şi un clip video şi un spot audio pentru ca mesajele destinate prevenirii spargerilor de locuinţe să ajungă la cetăţeni.

În premieră pentru colaborarea dintre cei doi parteneri, va fi realizat un site web dedicat exclusiv campaniei, respectiv www. prevenireafurturilor.ro.

„Nu invita hoţii în casa ta!”

Poliţia Română oferă cetăţenilor câteva sfaturi în încerarea de a-i face mai prudenţi:

  • Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să-ţi prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!
  • Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!
  • Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţii sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!
  • Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ai achiziţionat!
  • Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care ai încredere, care pot să vină zilnic să-ţi ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!
  • Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţii în casă bunuri de valoare!
  • Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate!
  • Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite