Alte două decese cauzate de gripa porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul împotriva noii este salvator
Vaccinul împotriva noii este salvator

Autorităţile române au anunţat, miercuri, alte două decese cauzate de gripa porcină, numărul total al morţilor ridicându-se la cinci, 168 de persoane contactând virusul gripal A/H1N1 doar în ultimele 24 de ore, potrivit ultimei comunicări a Ministerului Sănătăţii.

Astfel, de marţi până miercuri a fost confirmat decesul altor două persoane bolnave de gripă porcină.

Până în prezent, autorităţile române au anunţat oficial trei decese cauzate de gripa porcină. Pe 23 noiembrie, un pacient din Rădăuţi infectat cu virusul gripal A/H1N1, care suferea şi de obezitate şi diabet, a decedat în ambulanţa care îl transporta la Iaşi. O zi mai târziu, Ministerul Sănătăţii a raportat un al doilea deces, la o femeie din Botoşani. Sâmbătă, a fost înregistrat cel de-al treilea deces, fără ca autorităţile să mai furnizeze date suplimentare, cum ar fi oraşul sau dacă pacientul suferea şi de alte afecţiuni asociate.

Unul dintre cei cinci bolnavi diagnosticaţi cu gripa porcină şi internaţi în stare gravă la Secţia de terapie intensivă de la Spitalul "Sf.Spiridon" din Iaşi a murit, în noaptea de duminică spre luni, el suferind şi de ciroză hepatică, aceasta fiind principala cauză a morţii, potrivit MS.

Totodată, de marţi până miercuri au fost depistate 168 de cazuri noi de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, dintre care cele mai multe, 63, în Bucureşti, totalul cazurilor înregistrate până în acest moment fiind de 3.427.

În urma confirmării cazurilor de infectare cu virsusul gripal A/H1N1 în şcoli, s-a luat decizia închiderii a două unităţi de învăţământ, Liceul "Marin Preda" din Capitală şi Colegiul Naţional “Lucian Blaga” din Sebeş.

 Comitetul de Coordonare pentru Gripă a decis să nu mai facă publice datele personale ale pacienţilor decedaţi din cauza gripei porcine, cum ar fi vârsta, sexul şi localitatea unde s-a produs decesul.

"Această decizie a venit în urma difuzării/publicării, în ultima perioadă, a mai multor reportaje care au indus, nejustificat, un sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei, dar şi presiune asupra personalului medical. De asemenea, se impune protejarea drepturilor pacienţilor şi a familiilor lor, multe dintre acestea sesizând autorităţile în acest sens. Nu în ultimul rând, Ministerul Sănătăţii are datoria de a  evita expunerea medicilor la comentarii,  judecăţi şi atitudini  agresive din partea unor voci neautorizate din punct de vedere medical. Astfel de situaţii pot duce la demotivarea unor persoane care nu fac altceva decât să salveze vieţi şi să limiteze răspândirea virusului pandemic. Menţionăm că Ministerul Sănătăţii este singura autoritate care va prezenta date şi informaţii privind evoluţia îmbolnăvirirlor cu A/H1N1, iar acest lucru se va realiza zilnic, printr-un comunicat de presă difuzat la orele 12.00", au precizat reprezentanţii ministerului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite