Alina Mungiu-Pippidi: Cine a pus de fapt focul la Bamboo

Alina Mungiu-Pippidi e profesor de studii ale democraţiei la Berlin, expert pentru Consiliul Europei şi preşedinte al Societăţii Academice din România (SAR)

Iarăşi a fost mai rapid focul decît comisia de tăiat hîrtii. Paisprezece luni după Colectiv sau aproape, a ars clubul Bamboo, a doua oară în istoria sa, de altfel.

Fiind la o clasă socială mai de sus, extinctoarele au mers şi deocamdată sunt numai răniţi. Zeci de răniţi. Iarăşi s-au aprins artificii şi ţigări neautorizate, deşi data trecută s-a făcut totul ca să se dea vina pe spitale, pe ambulanţe, pe Arafat, pe oricine a făcut totul ca să-i ajute pe răniţi, numai pe cei care au dat foc sau se duc în locuri unde se aprind artificii în interior ca regulă, nu.

Am trîntit primarul, şi chiar şi guvernul, au venit alegerile şi noroc cu tribunalul că nu l-a lăsat pe primar să candideze din nou, că lumea îl alegea.

S-a descoperit cu acea ocazie că autorizaţiile se dau nu după vreun control, ci după o declaraţie pe proprie răspundere a cui găzduieşte focul că focul nu arde, ca să meargă afacerile şi să avem cît de cît un PIB oarecare.

Noroc cu un băiat care ţinea training-uri prin cafenele despre manipularea prin Internet, care nu îşi scoteau nici banii pe bere, el a găsit a catchphrase, „Corupţia ucide”, şi a organizat pe cei supăraţi într-o demonstraţie de protest. Ştim despre el pentru că un ziarist indiscret l-a găsit şi l-a intervievat, a pus reflectorul pe el, nu ca să-l deconspire, de altfel.

A venit un guvern format din acei oameni care au avut grijă să-şi facă poze cu nevasta şi copilul la demonstraţie, şi au fost prompt invitaţi de Şeful Statului la guvernare.

Ei au făcut o comisie de tăiat hîrtii, şi un minister de adăugat hîrtii, plus cîteva departamente suplimentare, pe care viitorul şi actualul guvern au avut grijă să nu le închidă, întrucît unii nu pot fi daţi afară că sunt acoperiţi, iar aleşii poporului trebuie şi ei să intre pe undeva am ajuns la 110 miniştri şi secretari de stat, numărul 1 din UE.

Hîrtiile au crescut şi ele corespunzător, numai dacă ne gîndim la cîte consultări cu populaţia au tipărit Comisia de Tăiat Hîrtii şi Ministerul Consultării Publice, cu ajutorul celor Consultaţi Oficial faţă de oportunitatea trecutelor, prezentelor şi viitoarelor Ordonanţe de Urgenţă.

Primarul de acum tocmai a spus că nici clubul nou nu stătea mai bine cu hîrtiile decît cel vechi, deşi despre ce hîrtii o mai fi vorba nimeni nu mai ştie. Fapt e că după an an de guvernare emanată din precedentul incendiu, controlul tot pe drum era spre clubul Bamboo, şi în general pe drum, că nu a fost de nici un fel reformat şi făcut să ajungă undeva. Cum a declarat viceprimarul Sectorului 2, proprietarii clubului au depus documentaţia la primari „dar incompletă, eram într-o procedură de cerut acte” şi „în luna ianuarie ar fi fost amendaţi, nu au ajuns încă la ei cei de la control”. Astfel încît, deşi clubul „nu avea autorizate de funcţionare, nu avea autorizaţia de construire recepţionată”, el avea „un plan de actiune la incendiu avizat de ISU”.

Că într-o ţară reformată de tehnocraţi şi condusă de politicieni ISU are mult timp liber şi aprobă mai întîi planurile cui nu are autorizaţie de funcţionare, ba chiar nici nu există, că nu a fost construit, neavînd autorizaţie de construcţie.

Controlul nu a ajuns din 2005, cînd a ars data precedentă, şi în intervalul ăsta corupţia nu a omorît pe nimeni, ba chiar au prosperat mulţi, pe lîngă cei şi mai mulţi care s-au distrat, că nu poţi să munceşti tot timpul sau să fii încrîncenat.

Patronul din 2005, un domn Botezatu, a declarat că focul a fost pus. Nu s-a făcut niciodată lumină cine l-ar fi pus.

Primarul intervievat aseară de Digi a adăugat, ca omul obiectiv, „clubul a funcţionat cumva si cu bunăvoinţa autorităţilor din trecut”. „Nu cred că au avut vreodată toate actele în regulă”, a mai spus el.

Sigur, incendiul e din vina vechiului regim. Problema e că e aproape imposibil de stabilit în România care e vechiul regim şi care e cel nou.

Sunt ipoteze cum că vechiul regim e chiar cel nou, care tocmai voia să bage pe şest o sinistră ordonanţă de urgenţă. Aceasta ar fi eliberat, conform chiar României Curate, pe managerul spitalului de urgenţă din capitală că şi-a făcut barocameră pentru anti-îmbătrînire în loc de tratament arşi. Incendiile evident nu le putem preveni, dar îmbătrînirea nici atît, aşa că e musai să intre la puşcărie pentru abuz în serviciu, desi toţi ceilalţi români îşi abuzează serviciul zilnic, şi serviciul lasă de la el.

Să nu lăsăm vreun detaliu să obscurifice peisajul, cum ar fi că spitalul de urgenţă Floreasca, unde tocmai au fost duşi noii răniţi, şi personalul său profund corupt salvează în condiţii precare de legalitate şi igienă viaţa a mii de oameni lunar, că doar numai neavizaţii le sunt recunoscători, precum familia Marc şi Jacqui Plattner, care m-au instruit în scris să mulţumesc extraordinarilor doctori de acolo, care i-au tratat eficient şi fără şpagă, desi erau străini, conduşi în gardă de o studentă de a mea pe atunci fără nici o relaţie, Laura Simionescu Voinea.

Pînă să ajungem, Laura şi cu mine, să mulţumim, frumosul doctor vorbitor de engleză terminase de tocit Harrison’s şi plecase demult într-o mare ţară care are şi ea incendii în discoteci, ba chiar şi focuri de armă, dar nu mori cu zile de prostie pe Facebook în fiecare zi de la Dumnezeu. O dată în viaţă, ce e drept, ai ocazia să îl votezi pe Trump.

În locul lui e o doctoriţă tînără care are Harrison’s pe tabletă de acuma, şi nu va mai fi nici ea peste trei luni.

Pentru cine nu pricepe ce i se întîmplă, istoria se repetă degeaba.

E ca în Alice în ţara minunilor, un blestem a prins pe pălărier şi invitaţii săi, altfel toţi băieţi haioşi şi de viaţă într-o buclă temporală. Numai că la noi nu e ora ceaiului şi deci în acele cinci minute nu apropii şi apoi depărtezi iarăşi ceaşca de gură, ci îţi dai întîlnire cu alţii care gîndesc ca tine pe Facebook la club, după ce ai comentat public nişte lucruri de care nu ai habar, că doar nu ai să stai să citeşti pînă la capăt, eşti doar tînăr şi crezi că ai doar o viaţă sau măcar una, acolo aprinzi un artificiu sau o ţigară, sau ce poţi aprinde şi tu, şi după prima bere iarăşi vine focul şi te evacuezi cu smartphone-ul cu tot, ca să ai cu ce să o iei de la capăt.

Puteţi comenta acest text pe România Curată