Al-Qaida în Mali suspendă negocierile în cazul ostaticului român. Vestea vine după ce s-a anunţat că militarii români vor merge să lupte în ţara africană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şef Al-Qaida ucis în Algeria

Filiala din Mali a organizaţiei teroriste Al-Qaida a anunţat, miercuri, suspendarea negocierilor pentru eliberarea a cinci ostatici, inclusiv a românului răpit în anul 2015 în Burkina Faso.

Cetăţeanul român Iulian Gherguţ, răpit în aprilie 2015 în Burkina Faso de cinci indivizi înarmaţi, era agent de securitate într-o mină de mangan la Tambao, în nordul Burkina Faso, în apropiere de frontiera cu Niger şi Mali.

Alianţa teroristă Nusrat al-Islam wal-Muslimin (filiala din Mali a reţelei teroriste Al-Qaida) a difuzat miercuri un comunicat în care anunţă că negocierile pentru eliberarea captivilor au fost suspendate.

Cei cinci ostatici sunt Iulian G. (România), Jocelyn E. (Australia), Béatrice S. (Elveţia), Gloria Cecilia N.A. (Columbia) şi Sophie P. (Franţa).

Militari români în Mali

  Cu sau fără legătură, anunţul vine după ce s-a făcut public faptul că, de anul viitor, militarii români vor intra în luptă într-un alt teatru de operaţiuni. Concret, conform avizului dat azi de CSAT, militarii români vor participa, sub egida ONU, la periculosul conflict armat din Mali, după retragerea aliaţilor canadieni care sunt acum în misiune în ţara africană.

Cu toate că până acum nu s-a anunţat nimic oficial, în urmă cu o lună au existat ceva zvonuri despre următoarea misiune de luptă a militarilor români. Concret, presa canadiană arăta că militarii români ar urma să preia această misiune de la cei canadieni.  Totul în contextul în care ministrul canadian al Apărării Harjit Sajjan a călătorit în România şi s-a întâlnit cu fostul ministru Mihai Fifor. Cei doi ar fi discutat tocmai despre această chestiune. 

Citeşte şi FOTO VIDEO Militarii români pleacă să lupte şi în sângerosul conflict din  Mali

Conform unor surse, militarii canadieni se află în misiune în Mali după ce i-au înlocuit pe cei germani. Canadienii ar urma să plece în luna iulie a anului viitor, iar românii ar urma să îi înlocuiască. 

Acealeaşi surse susţin că militarii români vor pleca în Africa dotaţi, printre altele, cu elicoptere de evacuare Medevac. ONU consideră că elicopterele sunt esenţiale pentru misiunea din Mali, având în vedere ameninţarea dispozitivelor explozive improvizate şi a pericolului venit din partea jihadiştilor şi alte facţiuni armate din ţară. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite