Cum era sărbătorit Nicolae Ceuşescu. Presa pregătea articole-şablon, prim-secretarii „se luptau“ să-l impresioneze pe dictator, iar poeţii îi închinau ode

Cum era sărbătorit Nicolae Ceuşescu. Presa pregătea articole-şablon, prim-secretarii „se luptau“ să-l impresioneze pe dictator, iar poeţii îi închinau ode

Soţii Ceauşescu erau sărbătoriţi cu mare fast în fiecare an FOTO Fototeca online a comunismului românesc

Înainte de 1989, ziua de 26 ianuarie era o sărbătoare naţională pentru că în această zi era aniversat dictatorul Nicolae Ceauşescu. Oamenii erau scoşi din fabrici şi uzine, iar pe străzile oraşelor şi erau organizate fel de fel de evenimente dedicate zilei de naştere a dictatorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

De fapt, povestesc cei care au trăit în perioada în care România era condusă de soţii Ceauşescu, luna ianuarie din fiecare an era marcată de două zile: 7 ianuarie şi 26. În prima săptămână a anului, pe 7 ianuarie, era sărbătorită Elena Ceauşescu, în timp ce adevărata sărbătoare naţională avea loc odată cu celebrarea zilei de naştere a dictatorului, pe 26 ianuarie.

Cum sărbătorea presa ziua dictatorului

Prezent în platoul Adevărul Live, Ion Cristoiu a povestit că în acea perioadă gazetarii dintr-o redacţie îşi făceau planul de muncă pe care mai apoi îl trimiteau la editor, ajungând în cele din urmă la secţia de presă a Partidului Comunist. Cristoiu spune că, de obicei, modificările în articole se făceau în privinţa numelor, nu în ceea ce privea informaţiile apărute în textele dedicate zilei dictatorului.

Totodată, Ion Cristoiu povesteşte că în rândul prim-secretarilor ziua de naştere a dictatorului Nicolae Ceauşescu era un concurs, o competiţie în care fiecare încerca într-un fel sau altul să iasă în evidenţă prin evenimentele destinate dictatorului. Spre exemplu, dacă un prim-secretar venea cu ideea organizării unui eveniment de amploare, anul viitor, de ziua lui Ceauşescu, un alt prim-secretar încerca să vină cu o idee şi mai atractivă care să-i capteze atenţia conducătorului. Cu alte cuvinte, spune Cristoiu, aniversările dictatorului erau, de fapt, un motiv de afirmare pentru aceşti oameni.

Şi în cazul zilei de naştere a Elenei Ceauşescu oamenii participau la o mică sărbătoare, însă evenimentele închinate acesteia nu căpătau o asemenea amploare precum cele organizate în cinstea dictatorului.

Numele dictatorului nu putea fi împărţit în silabe

Lavinia Betea, istoric, a povestit în platoul Adevărul Live că în luna ianuarie a fiecărui an, atunci când se apropia ziua Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu gazetarii nu munceau mai mult, ba dimpotrivă, era o perioadă destul de relaxată din acest punct de vedere. Betea povesteşte că în privinţa glorificării lui Ceauşescu ziaristul trebuia doar să adapteze şablonul care venea de la secţia CC-ului.

În schimb, mai adaugă Betea, munca mai grea era făcută de cei care se ocupau de tipărirea ziarului şi de aşezarea cuvintelor în pagină. Spre exemplu, aici era o muncă mai anevoioasă, pentru că existau câteva reguli stricte ce trebuiau respectate cu sfinţenie. Una dintre acestea viza despărţirea în silabe a numelui şi a prenumelui dictatorului. Nu era permisă despărţirea în silabe a numelui sau a prenumelui conducătorului României şi nici apariţia cuvântului„Nicolae“ pe un rând şi „Ceauşescu“ pe rândul următor. „Nicolae Ceauşescu“ trebuia să apară împreună, pe acelaşi rând din articol.

Versuri pentru Nicolae Ceauşescu

A fost un apropiat al puterii comuniste şi a lăudat-o, dar şi criticat-o în nenumărate rânduri. Într-o noapte de februarie 1986, marele poet Adrian Păunescu scria pentru dictatorul Nicolae Ceauşecu: "atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist". Aceste rânduri au fost apărut în paginile ziarului Cotidianul în anul 2008, atunci când au stârnit o adevărată avalanşă mediatică.  
 
Iată o parte din mesajul pe care Ceauşescu l-a primit de la poet, fără însă a-i răspunde:
 
Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
 
Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzându-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.

Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.

Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.
 
Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.

Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.

Nicolae Ceauşescu, în timpul cuvântării la adunarea populaţiei din Capitală, în Piaţa Palatului Republicii, 21 decembrie 1989 FOTO AP

Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.

Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.

Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.
 
Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că, într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.
 
Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.
 
Versurile de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986
 
Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
 
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
 
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
 
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
 
Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
 
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n '72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»
 
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
 
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.
 
Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.
 
În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.
 
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
 
Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
 
Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
 
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,
 
Să vină Adevărul, să vină Primăvara.
 
Pe aceeaşi temă:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările