„Adeverul”, jurnal de front al Primului Război Mondial (I)

„Adeverul”, jurnal de front
al Primului Război Mondial (I)

O crima care va provoca zece milioane de morti

Până în 1916, cotidianul condus de Constantin Mille a relatat, cu precizie de metronom, atât semnalele premergătoare ale marii conflagraţii cât şi operaţiunile armate din teatrele de luptă

La începutul secolului XX, într-o Europă cu nervii întinşi din cauza nenumăratelor interese geopolitice, economice şi strategice, asasinarea la Sarajevo a moştenitorului tronului Austro-Ungariei constituie detonatorul unui adevărat măcel mondial. Fără să bănuiască sinistrele urmări, sperând că va fi vorba de un conflict care ar putea dura cel mult câteva luni, ţările Europei şi, mai apoi, ale lumii încep să-şi declare reciproc război, într-un devastator efect de domino. Consecinţa: patru imperii spulberate, cu preţul a circa 10 milioane de morţi. Rămaşi o vreme sub prudenta „umbrelă” a neutralităţii, românii se văd nevoiţi să intre în acest carusel nebun, alături de Tripla Înţelegere. Miza: România Mare. 

Cu toate că atentatul de la Sarajevo a fost evenimentul-detonator al  Primului Război Mondial, cauzele izbucnirii conflagraţiei sunt, pe fond, mult mai complexe şi mai profunde. Ele pot identificate cu decenii în urmă, în sistemul de alianţe şi reechilbrări, în recrudescenţa naţionalismului pătimaş, în sincopele dialogului diplomatic, cauzate de precaritatea mijloacelor de comunicare, sau în cursa înarmărilor care au urmat după înfrângerea Franţei şi a instituirii, în 1871, a Imperiului Federal German (Al II-lea Reich), condus de Otto von Bismark.

Atentatul care a schimbat faţa lumii

„Adeverul” de marţi, 17 iunie 1914, anunţă pe prima pagină ”Atentatul asupra arhiducedului Franz Ferdinand”, moştenitorul tronului austro-ungar, şi soţiei sale Sofia, „princesa de Hohenberg, fosta contesă de Chottek”. Patrioţii austrieci de şcoală veche vedeau în căsătoria morganatică a arhiducelui cu fosta contesă, o femeie extrem de ambiţioasă, un viitor pretext pentru viitoare certuri de succesiune la tron. Datorită soţiei sale, care avea mare influenţă asupra lui, arhiducele se afla sub influenţa clericalilor. De altfel, întreaga familie habsburgică era clericală, dar de un clericalism marcat de autoritarism, care tindea să subordoneze biserica. Foarte probabil, dacă ar fi devenit împărat, Frantz Ferdinand nu s-ar fi depărtat de această linie de conduită. Tot sub influenţa soţiei sale, care făcea parte din nobilimea cehă, arhiducele a fost un amic al slavilor şi un protector al lor. Dacă ar fi ajuns să urce pe tron, ar fi mizat, în bună parte, pe sprijinul lor. Din această cauză, germanii erau foarte îngrijoraţi. Şi, culmea ironiei, el a căzut victimă tocmai atentatului comis de un slav.

În acelaşi număr, „Adeverul” povesteşte cu lux de amănunte ”Cum s-a făptuit atentatul”. 15 iunie, ora 10. Împreună cu soţia sa, arhiducele tocmai vizitase lagărul militar şi intenţionează să plece spre primărie, pentru a primi salutul edilului. Se opreşte scurt timp la şcoala primară, pleacă mai departe. La un anumit moment al parcurgerii traseului, un oarecare tipograf  Kabrilovici aruncă o bombă asupra automobilului. Bomba atinge acoperişul maşinii, ricoşează şi explodează în mulţime. Numărul persoanelor rănite: 20. De asemenea, este rănit aghiotantul arhiducelui, colonelul Perizzi. Maşina se opreşte câteva clipe în apropierea unui pod, apoi îşi continuă drumul spre primărie. Primarul vrea să rostească alocuţiunea de bun venit, dar arhiducele îl întrerupe: „Vine cineva aici să facă o vizită şi este primit cu bombe! E revoltător! Aşa, domnule primar. Şi acum puteţi vorbi!”. 

După vizita la Primărie, se abate la spital, spre a-l vizita pe colonelul Perizzi. Ora 10,45. De pe partea dreaptă a străzii Franz Iosef, un tânăr scoate un revolver Browning şi trage două focuri. Primul glonţ o loveşte pe arhiducesă în pântece. Cel de-al doilea îi pătrunde arhiducelui prin obraz şi îi găureşte artera aortă. Automobilul întoarce şi demarează spre Conacul de protocol. Acolo medicul nu poate decât să constate morţile celor doi. Atentatorul: Gavro Prinzip, student la Belgrad, care făcea parte dintr-un comando (alcătuit din 15 asasini)  al grupării „Mâna neagră”, ocultă fondată de naţionaliştii pro-sârbi, care avea legături în armata Serbiei. De săvârşirea celor două asasinate, Prinzip declară cu o mândrie nedisimulată: „Am văzut în arhiduce întruparea imperialismului austriac şi pe reprezentantul cele mai înalte puteri, de aceea am săvârşit atentatul. (...) Eu n-am avut nevoie de complici. Ce am făcut am făcut în interesul naţiunei sârbe”. La ora 10 noaptea, strânşi în număr mare pe strada unde a fost săvârşit atentatul, tinerii mahomedani şi croaţi au scandat : „Moarte sârbilor!”. De cealaltă parte a baricadei, studenţii sârbi au cântat „Tatăl nostru”, în memoria celor două victime. 

În editorial, Constantin Mille face o profeţie funestă: „Moartea tragică a moştenitorului tronului austriac va avea drept urmare o epocă de reacţiune şi de prigoniri, va da putinţă ca forţele reacţionare să se deştepte nu numai în Austro-Ungaria, dar poate chiar şi în alte multe state”. După o lună, la 13 iulie 1914, ”Adeverul” semnalează cu îngrijorare declanşarea crizei austro-sârbe: „Ne aflăm aşa dar în faţa unui războiu, ale cărei proporţiuni nu pot fi încă prevăzute”, scrie M. Sărăţeanu. În paginile interioare se titrează: „Războiul austro-sârb e inevitabil. Serbia face grabnice pregătiri militare”

„Focurile dintâiu au fost trase”

În ediţia din 15 iulie 1914 a „Adeverului”, prima pagină dă frisoane: „Războiul a început!”. Jurnalistul M.Sărăţeanu consemnează: „Primele ciocniri au avut loc. Tunul a început să vorbească luând loc notelor diplomatice. De o parte şi de alta a Dunărei, trupele se îngrămădesc, pentru ca tunul, arma morţei, să întâmpine în calea focului cât  mai multe vieţi omeneşti. Carnea de tun e înşirată în linii disciplinate în aşteptarea înfrigurată a clipei din urmă. Focurile dintâiu au fost trase”. Într-adevăr, fuseseră trase la Grotska, la Lozniţa şi în faţa Belgradului. Rusia îşi anunţă intenţia de a interveni. La Viena, se anunţă mobilizarea. Editorialul semnat cu iniţialele A.W. se nuanţează: „ Acum, fireşte că la atenţiunea Rusiei nu putem rămânea nepăsători şi mai ales când ni se cere să intervenim şi noi pentru a sprijini o propunere care tinde la evitarea unei conflagraţiuni europene.(...). Dacă e conflagraţie europeană, România are mari interese de apărat şi nu mai poate fi vorba de o atitudine neutră”. Muntenegru decretează mobilizarea. Pe 16 iulie 1914, „Adevrul se întreabă:  „Va mobiliza România?”. Un vapor austriac este atacat de sârbi.

 

„Războiu! Războiu!”

Pe 17 iulie 1914, pe pagina întâi, ”Adeverul” publică : „Textul declaraţiei de război” adresat Serbiei din partea Austro-Ungariei. Într-un răspuns adresat Camerei Comunelor,  politicianul Sir Gray caracterizează astfel situaţia: dacă localizarea războiului nu va fi posibilă, vom avea parte de „cea mai mare catastrofă care s-a văzut vreodată pe această lume”.  O depeşă urgentă anunţă că războiul a fost declarat oficial. „Adeverul” reproduce teribilul text: „Guvernul regal al Serbiei ne răspunzând în mod satisfăcător notei ce i se remisese de ministrul Austro-Ungariei la Belgrad, cu data de 23 iulie 1914, guvernul Imperial-Regal se vede în necesitate de a veghea însuşi la salvgardarea  drepturilor şi intereselor sale şi să recurgă într-acest scop la forţa armelor. Austro-Ungaria se consideră deci în acest moment în stare de războiu cu Serbia”. Semnează Ministrul Afacerilor Străine al Austro-Ungariei, Contele Berchtold. 18 iulie. Belgradul este ocupat de austrieci. Jurnalistul care semnează cu pseudonimul Maxim scrie pe prima pagină: „Războiu! Războiu! Pe buzele a sute de milioane de oameni, dela Marea Albă până la Arhipelag, s-a întins, ca o rană desgustătoare acest cuvânt”. Într-o pagină de interior, se precizează: „În ceea ce priveşte atitudinea României, faţă de presiunile pentru localizarea războiului, putem afirma că România rămâne neutră, atâta timp cât nu se ivesc noui complicaţiuni”. Reia ideea Mille, la 20 iulie 1914, în editorialul intitulat „Nici cu Rusia! Nici cu Austria!”: „Acum, deocamdată, în această fază, când nimic nu ne spune ce va fi mâine, datoria noastră e să stam cu arma la picior, gata, dar absolut gata, ca să ne facem datoria, dar numai către noi înşine”. Dar un titlu de pagină avertizează că „Situaţia este extrem de gravă!”. Lucrurile se precipită. Ciocnirile continuă într-un Belgrad ruinat. În Austro-Ungaria, se decretează mobilizare generală. De asemenea, mobilizarea Germaniei e iminentă. Se declanşează proteste bulgăreşti contra României, în privinţa Dobrogei şi Cadrilaterului. 22 iulie: Muntenegru declară război Austriei. Turcia se mobilizează, dar rămâne neutră. Germania declară război Rusiei. Belgradul este bombardat continuu.

 

O neutralitate imposibilă

23 iulie: la Sinaia, se întruneşte Consiliul de Coroană. P.P.Carp este singurul care se pronunţă pentru „o politică imediat fermă a României”. Comunicatul guvernului e însă mai rezervat:„Cu aproape unanimitate, consiliul a decis că România îşi va lua toate măsurile spre a-şi păzi fruntariile”. După ce invadează teritoriul Luxemburgului, trupele germane pătrund în Franţa. 24 iulie: Anglia declară război Germaniei. Luptele continuă la graniţa sârbo-austriacă. Coasta Algeriei e bombardată din mai multe părţi. Bosforul este minat. 26 iulie: se declanşează „Războiul anglo-german. Marele războiu german”. 29 iulie: ”Adeverul” specifică faptul că „Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi”. Mille arată în editorial că, deşi hotărârea de a rămâne neutri, a fost luată în Consiliul de Coroană, „(...) Această hotărâre n-a fost, se vede, pe placul Austriei, fiindcă indirect ea încercă a ne forţa mâna şi în sensul de a merge cu dânsa şi cu aliata sa Germania”. Rusia presează strâmtorile turceşti Bosfor şi Dardanele. Francezii pătrund în Alsacia. Se dau lupte crâncene în jurul Mulhouse-ului: 10.000 de morţi. Germania suferă o mare înfrângere în Belgia. Armata austriacă invadează în Serbia. Japonia adresează Germaniei un ultimatum, prin care reclamă dezarmarea vaselor şi fortificaţiilor din Kitacio şi transmiterea grabnică a acestui port. Armata austriacă este înfrântă la Loznitza: sârbii capturează 34 de mitraliere şi 14 tunuri. Ultimatumul este ignorat, Japonia declară război Germaniei, iar războiul capătă dimensiuni mondiale. 3 august 1914: armatele germane pătrund în Franţa. Ruşii înaintează victorioşi în Prusia. În ediţia din 18 august,  editorialul din „Adeverul” este scris de deputatul Iulian C. Vrăbiescu: „Este o naivitate de a crede că România poate găsi, în timpuri de grea cumpănă, sprijin la Pesta sau la Viena. (...) Austro-Ungaria este în prezent pentru noi ceea ce a fost în trecut: potrivnică ori cărei acţiuni de dezvoltare şi întărire a României. (...) Prin urmare, ultimul nostru cuvânt este următorul: neutralitate absolută şi, în caz că împrejurările ne vor sili să recurgem la arme, alianţa cu puterile Triplei Înţelegeri”. În „Adeverul din 23 august 1914, în editorialul intitulat: „Regele zice: Dacă nu vom merge cu Austria, nu vom merge nici contra Austriei”, Mille conchide: „Vom merge cu Austria, dacă interesele noastre vor cere aceasta. Vom merge contra Austriei, dacă interesele noastre ne vor dicta...”.

La 27 septembrie 1914, se stinge din viaţă regele Carol I. Fiindcă cei doi soţi, Carol şi Elisabeta, nu au avut nici un urmaş direct care să asigure continuitatea la tron, sucesiunea se va face în cadrul familiei regelui. În urma acesteia, pe tronul României ajunge Ferdinand I de Hohenzollern, fiul cel mare al lui Leopold, fratele lui Carol. ”Adeverul” continuă să ţină la zi cronica teatrelor de război.

 

„Ceasul României a sunat!”

Doi ani mai târziu, în ediţia din  3 iunie 1916, editorialul semnat „Adeverul” atrage atenţia că se apropie „Momentul suprem”: „Fulgerătoarea ofensivă contra austriecilor se desfăşoară în chip uimitor de repede. Armata austro-maghiară cum şi armata germană cari se mai află pe frontul austriac fug de rup pământul lăsând intacte în mâinile ruşilor prăzi intacte. (...) Pe tot frontul austro-germanii sunt bătuţi cu o extra ordinară iuţeală . (...) Putregaiul austriac se prăbuşeşte. În câteva zile, au fost scoşi din luptă, morţi răniţi şi prizonieri 1.500 de ofiţeri şi 250.000 soldaţi austrieci şi germani. Un asemenea dezastru nu s-a mai pomenit de la începutul acestui uriaş războiu”. Finalul pune un diagnostic limpede: „ Ceasul României a sunat! Duşmanii noştri maghiari şi austrieci sunt zdrobiţi şi în complectă debandadă. Frumoasa Bucovină e pentru a treia oară în stăpânirea Rusiei! Ce mai aşteaptă guvernul Romîniei? Orice întârziere poate face absolut inutilă intervenţia noastră. (...) Prin urmare, la palat cu lozinca: Sire, scoate ordinul de mobilizare!”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: