Indemnizaţia unică la naşterea copilului va fi mai mare începând cu anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 ianuarie 2019, indemnizaţia unică la naştere, în corelare cu valoarea monetară a coşului minim de bunuri necesare la naştere, va creşte cu 658 de lei, de la 5.645 în 2018 la 6.303 lei în 2019. Anunţul a fost făcut de către ministra sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Silvia Radu, după şedinţa Guvernului, în cadrul căreia a prezentat proiectul legii bugetul de stat al asigurărilor sociale pentru anul 2019, transmite IPN.

Acelaşi proiect de lege prevede şi majorarea indemnizaţiei minime lunare pentru creşterea copilului până la vârsta de trei ani, în cazul persoanelor asigurate, cu 100 de lei şi va constitui 640 de lei, faţă de 540 de lei cât este în prezent. La fel este prevăzută majorarea indemnizaţiei lunare pentru întreţinerea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, în cazul persoanelor neasigurate, tot cu 100 de lei, şi va constitui 640 de lei, faţă de 540 de lei cât este în prezent.

Proiectul legii bugetul de stat al asigurărilor sociale pentru anul 2019 mai prevede majorarea indemnizaţiei lunare de suport pentru creşterea până la vârsta de trei ani a copiilor gemeni sau mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină cu 50 de lei, până la 320 de lei. Anterior aceasta a fost de 270 de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite