VIDEO Lilian Carp sesizează Procuratura asupra unor încălcări admise la Calea Ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul fracţiunii PAS, Blocul ACUM, Lilian Carp, sesizează Procuratura Generală asupra unui şir de încălcări admise în activitatea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”. În cadrul unui briefing de presă, Lilian Carp a spus că la nodul feroviar din Bender” ar exista o schemă de vindere ilegală a cuprului şi a aluminiului, transmite IPN.

Parlamentarul a spus că un grup de angajaţi ai nodului feroviar de la Bender i-a adus informaţii, inclusiv probe video, despre cum unii colegi ascund metalul uzat, acumulat după casarea unor vagoane, după care îl vând ilegal. La 23 iulie, securitatea internă a ÎS „Calea Ferată din Moldova” a făcut verificări la Bender, unde au fost depistate depozite pline cu aluminiu şi cupru, însă în acte acestea figurau ca fiind fără marfă.

Potrivit deputatului, după verificări a fost anunţat Comisariatul de Poliţie Bender-Varniţa, pentru a investiga cine protejează „afacerea”. Lilian Carp spune că de atunci oamenii legii de la Bender şi Varniţa nu au întreprins nimic. Deputatul solicită Procuraturii să investigheze cazul.  Ministerului Afacerilor Interne i se cere să se asigure că acest caz nu va fi muşamalizat de către Comisariatul de Poliţie Bender.

În altă ordine de idei, deputatul a spus că traversele de beton produse pentru calea ferată în perioada 2006-2015, la uzina din Bălţi, deşi ar fi trebuit să aibă un termen de exploatare de 25-50 de ani, s-au distrus după 3-5 ani, iar porţiunile unde au fost instalate sunt considerate trasee avariate, iar trenurile circulă cu viteză redusă. Parlamentarul solicită Curţii de Conturi să evalueze pierderile generate de activitatea fabricii de la Bălţi.
 

IPN a sunat la CFM pentru a obţine un comentariu de la conducerea întreprinderii. Din anticamera instituţiei au promis că un reprezentant al administraţiei va reveni cu o poziţie după ce se va documenta la acest subiect.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite