Proiectul Maiei Sandu privind confiscarea extinsă, în procedură parlamentară. Olesea Stamate: Vom organiza consultări publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olesea Stamate, deputat PAS
Olesea Stamate, deputat PAS

Proiectul preşedintelui Maia Sandu privind confiscarea extinsă a averilor obţinute fraudulos este în procedură parlamentară şi va fi supus dezbaterilor publice. Preşedintele comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, spune că documentul vine să perfecţioneze legislaţia actuală şi să permită confiscarea averilor ce nu pot fi justificate, notează IPN.

În acelaşi timp, Vladislav Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice spune că graba este inoportună în cazul acestei iniţiative, întrucât orice lacună în legislaţie ar zădărnici procesul de confiscare a averilor obţinute ilicit.

Preşedintele comisiei juridice, numiri şi imunităţi spune că iniţiativa Maiei Sandu privind confiscarea extinsă a averilor ilicite, vine să faciliteze aplicarea în practică a actualei legislaţii care conţine termenul confiscării, însă este imposibil de implementat.

„Proiectul a fost transmis Parlamentului şi este în procedură legislativă. Urmează să desfăşurăm, cel puţin, o şedinţă de dezbateri publice. În codul de procedură penală deja există prevederea ce vizează confiscarea extinsă, doar că sunt deficienţe la capitolul implementării. Acum orice avere care depăşeşte substanţial valoarea a 20 de salarii medii pe economie, dacă nu poate fi probat caracterul licit al acestei averi, se consideră a fi ilicit. Şi, respectiv, procurorul nu va mai fi nevoit să demonstreze că ea este rezultatul comiterii unor infracţiuni”, a spus Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În acelaşi timp, reprezentanţii societăţii civile spun că aprobarea în grabă a acestui proiect este contraindicată, întrucât va compromite intenţia autorităţilor de a confisca averile obţinute ilegal. Persoanele învinuite de obţinere ilicită a averilor vor profita de imperfecţiunea legii pentru a-şi apăra bunurile.

„Noi avem această prevedere din anul 2014, nu a fost aplicată niciodată. Am văzut proiectul Maiei Sandu. În viziunea mea, dacă el va fi aprobat în varianta actuală, vor mai fi probleme de aplicare în practică. Nu trebuie să ne grăbim cu acest proiect. Prevederea confiscării se aplică abia la sfârşit, la aplicarea sentinţei. Noi nu avem atât de multe dosare în procedură în care procurorii să solicite confiscarea extinsă. Mai bine să se lucreze încă o lună la acest proiect astfel încât el să meargă bine în practică. Vă asigur că persoanele vizate de acest proiect vor fi demnitarii de rang înalt, judecători şi procurori, cei care-şi pot lua avocaţi foarte buni, care să găsească orice neajuns al legii. De aceea, legea trebuie să fie aproape de perfecţiune”, a spus preşedintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea.

Potrivit proiectului de lege al preşedintelui Maia Sandu, confiscarea extinsă va putea fi dispusă, inclusiv, în cazul în care persoana acuzată sau suspectată de săvârşirea unei infracţiuni de corupţie a decedat sau în cazul judecării cauzei în lipsa inculpatului atunci când acesta se ascunde de la prezentarea în instanţă. Şeful statului argumentează necesitatea acestui proiect prin existenţa lacunelor în legea actuală, care le dă posibilitatea corupţilor să-şi păstreze averile obţinute ilegal, prin transferul lor către persoane terţe.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite