Parlamentul a votat, în prima lectură, modificările la lege ce permit demiterea procurorului general

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Stoianoglo, procuror general
Alexandru Stoianoglo, procuror general

Proiectul de lege propus de ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, cu privire la modificarea Legii cu privire la Procuratură, prin care se urmăreşte demiterea procurorului general, Alexandru Stoianoglo, a fost votat de majoritatea parlamentară a PAS vineri, 13 august, în prima lectură. Opoziţia parlamentară nu a sprijinit modificările la lege şi a criticat iniţiativa PAS.

„O răzbunare împotriva lui Stoianoglo. Vouă vă trebuie un procuror de buzunar”, a declarat Vladimir Voronin, deputat comunist.

Autorul proiectului de modificare a Legii Procuraturii, Sergiu Litvinenco, ministru al Justiţiei, a declarat cu text deschis, de la tribuna Parlamentului, că PAS a avut nevoie de aceste modificări pentru a-l demite pe procurorul general. 

Potrivit lui, votul moldovenilor din alegerile din 11 iulie „a fost un vot de blam şi împotriva procurorului general”. Litvinenco afirmă că, dacă Alexandru Stoianoglo ar fi avut demnitate, acesta era să-şi dea demisia imediat după alegeri. 

Totodată, Litvinenco a menţionat că Stoianoglo trebuie demis şi pentru a restabili încrederea cetăţenilor în justiţie. 

Litvinenco a dat asigurări că modificările aduse Legii cu privire la Procuratură nu vor afecta independenţa şi autonomia Procuraturii şi a procurorului general. El a menţionat că proiectul de legea este în conformitate cu normele constituţionale

Litvinenco a precizat că procurorul general va putea fi demis din funcţie de către preşedintele ţării la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, care va trebuie să ia în calcul raportul Comisiei de evaluare a activităţii procurorului general, comisie creată prin noile modificări.

Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General va fi constituită ad-hoc de Consiliul Superior al Procurorilor. Evaluarea performanţelor Procurorului General se iniţiază la sesizarea Preşedintelui Republicii sau a cel puţin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Evaluarea performanţelor Procurorului General nu poate avea loc mai des decât o data în an.

Comisia este constituită din 5 membri, dintre care unul este propus de Preşedintele Republicii, unul de Ministerul Justiţiei, unul de Consiliul Superior al Magistraturii, unul de Consiliul Superior al Procurorilor şi unul de Procurorul General.

Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General este în drept de a audia orice procuror şi alt angajat al procuraturii, de a solicita şi primi de la orice persoană explicaţii scrise, date şi informaţii, inclusiv date analitice, de a antrena în procesul de evaluare experţi independenţi, de a dispune control de audit, inclusiv al managementului instituţional. Comisia de evaluare audiază, în mod obligatoriu, Procurorul General.

În urma evaluării performanţelor Procurorului General, comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General întocmeşte un raport motivat prin care acordă unul din următoarele calificative: „bine”, „foarte bine”, „excelent”, „eşuat”. Raportul cu calificativul obţinut se prezintă Consiliului Superior al Procurorilor.

În cazul obţinerii calificativului „eşuat”, Consiliul Superior al Procurorilor propune Preşedintelui Republicii eliberarea din funcţie a Procurorului General. Consiliul Superior al Procurorilor poate solicita motivat repetarea procedurii de evaluare a performanţelor dacă acesta consideră că evaluarea efectuată de comisie a avut loc cu încălcarea procedurii, iar această încălcare a avut un efect determinant asupra rezultatelor evaluării. La repetarea procedurii de evaluare a performanţelor, comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General este obligată să ia în considerare obiecţiile formulate de Consiliul Superior al Procurorilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite