Octavian Ţîcu: Discutăm cu Partidul Popular Românesc despre o posibilă absorbţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Unităţii Naţionale, Octavian Ţîcu, anunţă că Partidul Popular Românesc ar putea fi absorbit de către PUN. Potrivit lui, acesta este singura formaţiune cu care reprezentanţii PUN ar putea vorbi despre „consolidarea sectorului unionist”, transmite IPN.

„Partidul Popular Românesc, condus de Vlad Ţurcanu, este cel cu care putem să discutăm. Dacă vom ajunge la un numitor comun în privinţa absorbirii acestui partid în cadrul PUN. Partidul Unităţii Naţionale are reprezentare în Parlament, are reprezentanţă în consiliile municipdin Chişinău şi Bălţi şi are şapte primării. „Acest lucru ne permite să abordăm relaţia cu PPR prin prisma acestei absorbiri prin care fiecare să fie mulţumit şi noi să avem posibilitatea să implementăm acest ideal. Alte partide nu cred”, a explicat preşedintele PUN în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

De asemenea, Octavian Ţîcu spune că nu ştie dacă deputaţii Lilian Carp şi Iurie Reniţă ar intenţiona să adere la PUN, dar spune că a discutat cu ambii la acest subiect. „Domnul Reniţă este mai apropiat partidului, dar ideea lui este de a crea o platformă parlamentară şi extraparlamentară de unionişti. Nu ştiu în ce măsură va reuşi acest lucru. Lui Lilian Carp i-am propus direct să fie prim-vicepreşedinte al partidului, dar a luat altă opţiune. L-am văzut împreună cu Chirtoacă şi Deliu în altă parte, s-a eschivat de la invitaţia de a veni la Congresul partidului PUN. O să mai discutăm”, a concretizat politicianul.

Liderul PUN este de părere că iniţiativa liderilor Partidului Liberal, Uniunii Salvaţi Basarabia de a colabora mai strâns şi de a consolida sectorul de dreapta este o chestie simptomatică. „Mie mi se pare o chestie simptomatică să vrei, în condiţiile actuale, să uneşti polul unionist după ce atâtea lucruri nu s-au realizat. Spre exemplu, eu m-aş întreba de ce nu se doreşte să se unească partidele eurointegraţioniste? Sunt multe partide eurointegraţioniste – PAS, PPDA, PLDM, PDM. De ce unioniştii ar trebui să se unească şi să facă un singur partid în condiţiile în care viziunile asupra reîntregirii sunt diferite? Este o chestiune logică. Sunt oameni care trebuie să înţeleagă că au fost depăşiţi de situaţie şi să-şi caute de activităţile lor. Dacă pot convinge electoratul că sunt mai buni, să o facă”, a reacţionat Octavian Ţîcu.

În opinia lui, ca să fie considerat un partid unionist, formaţiunea trebuie să aibă recunoaştere la Bucureşti.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite