Maia Sandu: Alegerile parlamentare sunt cele mai importante

Maia Sandu: Alegerile
parlamentare sunt cele mai importante

FOTO IPN

Alegerile parlamentare care vor avea loc în toamna anului curent sunt cele mai importante, pentru că eliberarea ţării şi a instituţiilor statului din captivitate poate începe de la acest scrutin. Declaraţia a fost făcută de preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Ora unităţii noastre” de la 10TV, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lidera PAS susţine că alegerile noi din municipiul Chişinău sunt analizate în contextul general al scrutinului parlamentar. „Din perspectiva PAS, alegerile parlamentare sunt cele mai importante pentru că eliberarea ţării, instituţiilor statului din captivitate se începe de acolo, asigurarea independenţei în justiţie, combaterea corupţiei şi celelalte elemente care ţin de redarea încrederii oamenilor în această ţară ţine de activitatea din Parlament, de preluarea puterii”, spune Maia Sandu.
 
Preşedinta PAS a declarat că formaţiunea pe care o reprezintă şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr au avansat în convenirea celor mai importante elemente de constituire a blocului pentru parlamentare. „Dar mai sunt câteva elemente care trebuie convenite”, spune Maia Sandu. Lidera PAS spune că aceste lucruri trebuie clarificate pentru că, eventual, dacă vor anunţa susţinerea lui Andrei Năstase la scrutinul local, să fie o decizie în raport cu alegerile parlamentare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările