Igor Dodon anunţă o iniţiativă legislativă care îi vizează pe judecători şi procurori
0
Igor Dodon anunţă o iniţiativă legislativă pentru amendarea cadrului normativ, care va permite implementarea unui mecanism suplimentar de asigurare a protecției de stat persoanelor implicate în procesul de investigare a dosarelor de interes naţional – judecătorilor, procurorilor, etc. Şi anumte atunci când există pericole iminente de atentare la viața și sănătatea lor în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, transmite IPN.
Şeful statului menţionează că, potrivit cadrului legal, această categorie de funcționari, se află sub protecția statului. În caz de atentare la viața şi sănătatea acestora, amenințarea lor sub orice formă, statul va face uz de toate instrumentele oferite de lege pentru a asigura paza persoanelor, precum şi a familiilor acestora, inclusiv garantarea dreptului acestora de a fi asigurați de către organele afacerilor interne cu mijloace de apărare.
Însă, suplimentar la cele prevăzute de legislaţie, Igor Dodon vine cu un proiect de iniţiativă legislativă pentru a asigura protecţie suplimentară. Şeful statului afirmă că în ultima perioadă a primit diverse semnale de la organele competente ale statului precum că asupra factorilor de decizie implicați în investigarea și examinarea dosarelor de interes public și național, cum ar fi cele legate de furtul miliardului, concesionarea aeroportului și altele, sunt tendințe de presiuni și intimidări.
„Or, asemenea forme de amenințări le pot pune în pericol viața și integritatea nu doar a persoanelor implicate – judecători, procurori, etc. – în procesul de investigare, dar și ale membrilor familiilor lor”, menţionează Igor Dodon într-o postare pe Facebook.
Săptămână trecută, preşedintele Dodon declara că fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, face presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor ca să nu ia decizii în defavoarea sa. Şeful statului a menţionat că şi procurorii, şi judecătorii se tem, cer pază, pe motiv că sunt şantajaţi să ia bani pentru a lua decizii care să-l apere pe Plahotniuc. Şi în aceste condiţii, spune Igor Dodon, celor oneşti le este greu. „Stimaţi judecători şi procurori, nu vă temeţi, nu o să vă facă nimeni absolut nimic. Mergeţi conform legii. Dar pentru a-i pune la punct, depistaţi voi între voi, nu mă mai implic eu, trei-patru judecători, voi ştiţi cine sunt. Ştiţi cine apără interesele lui Plahotniuc şi Şor”, a mai spus preşedintele.
https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-anunta-o-initiativa-legislativa-care-ii-vizeaza-7967_1074211.html