UPDATE Haos la şedinţa Consiliului Municipal Chişinău. Liberalii şi liberal-democraţii se acuză reciproc că au furat averea poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii municipali s-au întrunit azi în şedinţă. FOTO Adevărul
Consilierii municipali s-au întrunit azi în şedinţă. FOTO Adevărul

După ce în dimineaţa zilei de astăzi, membrii fracţiunii Partidului Liberal-Democrat din Consiliul Municipal Chişinău (CMC) şi-au acuzat colegii liberali şi comunişti de crearea unei coaliţii, consilierii PL s-au baricadat în cabinete. Deşi şedinţa urma să înceapă la ora 10.00, aleşii locali nu s-au întrunit nici la ora 14.00, invocând lipsa cvorumului.

UPDATE Şedinţa Consiliului Municipal a început puţin după ora 14.00 şi timp de circa trei ore, consilierii au parcurs cele 87 de chestiuni suplimentare ce se regăseau pe agendă. Mai multe proiecte controversate au fost trimise spre reexaminare. Totuşi, consilierii au votat darea în locaţiune a unei clădiri din str. Vasile Alecsandri, Societăţii Diabeticilor „Prodiab“, a cărei director este consilierul comunist Boris Golovin. Printre noii chiriaşi se numără şi Ion Casian, avocatul liderului PL Mihai Ghimpu, al cărui birou de avocaţi se va muta într-o clădire-monument de importanţă naţională, de pe strada Mihai Eminescu. De asemenea, firma SA „Transcon-M”, al cărei acţionar este consilierul liberal Iurie Nastas, a intrat în posesia mai multor hectare de pământ din trei zone ale Capitalei. Totuşi, Nastas s-a abţinut de la vot, pentru a exclude vreun conflict de interese. „Este un drept al societăţii date, agent economic care plăteşte impozite şi este contribuabil mare la bugetul municipal. Preţul este indicat conform legislaţiei în vigoare, nu este nici mai mare, nici mai mic“, a comentat Nastas.

UPDATE Proiectul privind eliberarea din funcţie a secretarului CMC, Valeriu Didencu, iniţiativă a consilierului PCRM Valentin Todercan, a fost trimis spre reexaminare, cu votul majorităţii celor prezenţi.„Cred că subiectul este depăşit şi epuizat. Motivul a fost o decizie, a cărei vină mi-o asum eu. Problema s-a rezolvat, de aceea vă chem să votăm pentru abţinere“, a declarat edilul Dorin Chirtoacă, înainte de a supune votului documentul. Asta deşi iniţiatorul proiectului a insistat ca proiectul să fie transferat pentru şedinţa următoare.

UPDATE Următoarea şedinţă a CMC va avea loc pe 26 septembrie, atunci când urmează a fi aprobat bugetul municipal pentru anul 2014, în primă lectură.

Între timp, primarul Dorin Chirtoacă a negat toate acuzaţiile. „PLDM trebuie să vină la şedinţă, să înceapă munca. Vacanţa s-a încheiat. De şase ani sunt la guvernare şi în opoziţie continuă. Nu poate fi vorba despre vreo alianţă. Se încearcă distragerea atenţiei de la furturile care se produc sus, la guvernare: Aeroport şi BEM”, a declarat edilul Capitalei.

PLDM acuză: „În Consiliul Municipal Chişinău s-a creat o alianţă liberal-comunistă“

Pe ordinea de zi a şedinţei se regăsesc o serie de proiecte privind arendarea sau privatizarea mai multor terenuri şi spaţii din oraş de către organizaţii sau companii care ar aparţine unor consilieri PL sau PCRM. Chirtoacă a negat faptul că ar exista anumite conflicte de interese.

„Nimic nu este adevărat. Proiectele incluse astăzi pe ordinea de zi au fost propuse de consilierii municipali. O parte dintre ele au fost propuse chiar de PLDM. Chiar dacă şi există proiecte unde figurează consilieri municipali, nu este un fapt exclus, pentru că mulţi dintre ei au persoane juridice în proprietate, de ani de zile, înainte de a fi devenit consilieri. De aceea se mai întâmplă să fie incluse şi astfel de proiecte, dar ele nu sunt principiale. Dacă sunt probleme de ordin legal, le contestăm în instanţa de judecată”, a mai comentat şeful de la Primărie.

„În ceea ce priveşte asociaţiile, indiferent cine este fondator sau membru, conform legii, lor le pot fi atribuite anumite spaţii. Dar nu aici se împarte avuţia statului, ci la Guvern, unde s-a dat şi Aeroportul şi Banca de Economii”, a încheiat Dorin Chirtoacă.

Preşedintele fracţiunii PCRM din consiliu, Boris Golovin, consideră că acuzaţiile liberal-democraţilor sunt încercări de a crea conflicte artificiale. “Nu este nicio înţelegere între PL şi PCRM. Mai binee de 80% din chestiuni, la orice şedinţă, sunt de din domeniul funciar. Să fim învinuiţi că avem înţelegeri, când se hotărăsc întrebări pentru orăşeni, nu este corect. Până acum, când PLDM-ului îi era convenabil, spuneau că nu trebuie de votat cu comuniştii. Astăzi ei deja încearcă să creeze alianţe artificiale. Este un lucru inadmisibil. Noi suntem la diferite extreme. Ce alianţă poate să fie între dreaptă şi stânga?”, a declarat consilierul PCRM.

Golovin a comentat şi proiectul privind darea în locaţiune a unor spaţii din centrul oraşului Societăţii Diabeticilor “Prodiab”, a cărei director este din anul 2011. „La începutul anului 2012 am făcut o adresare în CMC. Poate chiar datorită discuţiilor dintre liberali şi liberal-democraţi, chestiunea nu era inclusă în agendă până acum. Organizaţia este mare. Mai bine de 60.000 de pacienţi din Republica Moldova suferă de această maladie, de aceea am şi pus întrebarea pe ordinea de zi. Pacienţii au nevoie de un sediu unde să poată veni, să facem clase pentru studii pentru aceşti pacienţi”, a explicat consilierul PCRM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite