Dodon explică de ce a fost a anulat referendumul iniţiat de preşedinte şi anunţă proteste: „Membrii CC sunt cetăţeni români”

Dodon explică de ce a fost a anulat referendumul iniţiat de preşedinte şi anunţă proteste: „Membrii CC sunt cetăţeni români”

FOTO presedinte.md

Igor Dodon anunţă că nu exlude organizarea protestelor în luna septembrie, atunci când era preconizată organizarea unui referendum republican consultativ, iniţiat de şeful statului, însă care a fost anulat în urma unei decizii a Curţii Constituţionale. Preşedintele se arată nemulţumit că decretul său a fost declarat neconstituţional şi dă vina pe judecători. Potrivit lui, aceştia au luat o hotărâre nefavorabilă fiindcă sunt români.

„Ceea ce era de demonstrat: majoritatea parlamentară şi partidele de dreapta-unioniste se tem de referendumul pro-Moldova iniţiat de preşedinte. Şi au decis să blocheze acţiunile mele, trădându-şi din nou slăbiciunea şi teama. Decizia Curţii Constituţionale este o sfidare în adresa cetăţenilor şi a libertăţii lor de a se expune pe subiecte de interes naţional. La modul practic, CC-ul a redus rolul cetăţenilor statului la nivel de simpli alegători, cu utilitate strict electorală, fără capacitate de a interveni şi de a se manifesta prin plebiscit în perioada dintre scrutine”, afirmă Dodon pe pagina sa de Facebook.

În opinia sa, CC „a făcut uz de diverse acrobaţii juridice pentru a anula referendumul, probabil la sugestia guvernării, dar şi fiindcă membrii CC sunt cetăţeni români panicaţi de efectele sociale ale referendumului”.

„Prin decizia de azi, Curtea Constituţională a demonstrat o dată în plus că este profund politizată, părtinitoare şi supusă în mod vădit anumitor influenţe ideologice. Jurământul pentru obţinerea celei de-a doua cetăţenii se face simţit la fiecare decizie a membrilor Curţii”, a adăugat şeful statului.

Igor Dodon a dat asigurări că, în ciuda „deciziei antidemocratice şi sfidătoare a Curţii Constituţionale”, socialiştii nu se vor opri în intenţia de a consulta poporul pe chestiuni de importanţă naţonală.

„Convocăm mâine şedinţa Consilului Republican al PSRM unde vom lua o decizie în această privinţă. Nu exclud acţiuni în masă în luna septembrie pe 24, în susţinerea iniţiativei preşedintelui”, a conchis peşedintele.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: