Devoalarea „independenţilor“

Ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în Republica Moldova alimentează speranţa că elita politică nu poate face chiar ceea ce vrea, după cum se părea la un moment dat.

Pe de-o parte, îngrijorează faptul că elita de la guvernare a mimat schimbarea, dar în mare parte a rămas una tributară unui mod de gândire învechit, de factură sovietică. Adică, ne facem de cap, mergem la vânătoare, organizăm banchete, pentru că merităm, suntem „aleşii“ poporului anume în acest sens. Dacă se mai întâmplă să fie împuşcat cineva din greşeală, ei şi ce, se întâmplă, de ce să facem haz de necaz, mai bine să nu ştie cine a fost acolo, mai bine să muşamalizăm, că nu dă bine dacă se află.

Pe de altă parte, dacă asemenea incidente ca cel din Pădurea Domnească s-ar fi întâmplat înainte de anul 2009, cu siguranţă nu ar fi fost posibil să aibă un impact atât de mare asupra vieţii politice şi a societăţii civile, aşa cum are acum. Deci să nu uităm că mergem înainte, totuşi, nu înapoi.

Ceea ce este interesant de urmărit în legătură cu subiectul central discutat în ultimele două săptămâni este că în contextul intensificării confruntării politice dintre partidele din AIE-2, pe de o parte, şi cele din opoziţie şi celelalte, mai ales comuniştii, pe de altă parte, nu mai rămân prea multe secrete referitoare la faptul cine pentru cine lucrează. Comentatori independenţi – se părea până nu demult – îşi dau arama pe faţă. Disidenţe mai mult sau mai puţin recente dintr-un partid sau altul, iau poziţie şi totul devine foarte clar. Unii o fac mai subtil, alţii mai puţin. Dar cântărind per total ce se spune şi cum, se vede limpede „pufuşorul pe botişor“.

Nu zic că asta e rău, nu moralizez că cineva e integru pentru că îl susţine pe un lider şi îl critică fără drept de apel pe altul. Şi viceversa. Zic chiar e bine să ştim cine şi pentru cine lucrează. Dacă ştiam odată pentru cine lucra NIT, de ce să nu ştim pentru cine lucrează şi cui aparţine Publika, N4 şi alte canale de televiziune? Mă întreb: de unde atâta secretomanie? De ce cineva să nege că reprezintă pe cineva şi e plătit de acesta dacă e foarte clar ce hram poartă din poziţiile pe care le îmbrăţişează în mod public?

Cred că e puţin incorect faţă de patron. Dar mai incorect faţă de spectatori şi cititori, e o lipsă de respect şi lipsă de bun simţ să nu admită că cei cărora li se adresează nu au inteligenţă minimă pentru a înţelege ce se întâmplă şi pe cine reprezintă un comentator sau altul.

Ce vreau să spun cu toate astea? Propun ca lideri de opinie, comentatori politici, analişti, experţi, bloggeri sau mai ştiu eu cum ar prefera să fie numiţi, să nu se mai ascundă de noi. Să se legalizeze într-un fel şi să nu mai umble cu fofârlica. Nu văd nimic nedemn sau lipsit de onorabilitate ca cineva să-şi câştige existenţa din faptul că este purtătorul de cuvânt al unui partid sau al altuia.

Din contră, ei vor avea un rol important în jocul democratic, îndeplinind funcţiile ce le revin deputaţilor: „să meargă în popor“ şi să coboare urechea la ce spune acesta. Deputaţii sunt foarte ocupaţi, stau în case somptuoase şi au iPad-uri, când să mai meargă în popor? Pe de altă parte, de ce deputaţii să-şi strice dispoziţia ieşind din Chişinău şi să aibă şocul de a constata că nu trăiesc cu adevărat într-o ţară-poveste de succes? Prin urmare, treaba acestora ar trebui să fie făcută de liderii de opinie care sunt plătiţi din banii partidului.

Sigur, e deplasat să cerem acelaşi lucru pentru formaţiunile politice minuscule care gravitează în jurul unor partide politice mai mari. Dar, nu e mare pierdere, în momentele-cheie se află şi asta, oricât s-ar strădui să tăinuiască liderii acestor partide, mai degrabă disidenţe fără o identitate clară. Dar pentru liderii de opinie, revin: este mai bine pentru ei dacă îşi vor devoala de bună voie şi nesiliţi de nimeni identitatea. E o şansă de a-şi recăpăta respectul din partea publicului.