De ziua sa naştere, Vladimir Putin a majorat salariile preşedintelui Rusiei, premierului şi procurorului general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin va avea un salariu lunar cu 4,3% mai mare decât până acum. Liderul de la Moscova a semnat un decret luni, 7 octombrie, când îşi sărbătoreşte şi ziua sa de naştere, prin care a majorat salariile preşedintelui Federaţiei Ruse, prim-ministrului, membrilor Cabinetului de miniştri, procurorului general, dar şi altor demnitari de la Kremlin.

Începând cu 1 octombrie 2019, ca urmare a decretului semnat de Vladimir Putin, de majorări de salarii se vor bucura şi conducerea FSB, conducerea Comisiei Electorale Centrale, ministrul Apărării etc.

Secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a dat de înţeles că este o coincidenţă faptul că majorarea de salarii s-a produs anume de ziua de naştere a lui Vladimir Putin. Acesta a declarat pentru RIA Novosti că este vorba despre o indexare planificată.

În februarie 2015, în contextul crizei din Rusia, Vladimir Putin a ordonat atunci să fie reduse cu 10% salariile mai multor demnitari şi funcţionari de stat pentru următorii patru ani. De la 1 ianuarie 2019, aceştia au început a primi din nou salariile pe care le aveau până în 2015, motiv pentru care Putin a semnat un nou decret de indexare de doar 4,3%.

Potrivit Forbes.ru, în anul 2018, salariul lunar al lui Vladimir Putin a fost de circa 720.000 ruble, echivalentul a 10.000 de euro. Odată cu indexarea salariului preşedintelui Federaţiei Ruse, acesta ar urma să fie cu aproximativ 420 de euro mai mare.

Presa rusă scrie că, în 2019, nu mai puţin de 18,6 milioane de cetăţeni ai Rusiei trăiesc sub pragul sărăciei, care este de 157 de euro, adică 12,7% din populaţia ţării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite