GALERIE FOTO Arhivele Comunismului: Cum a fost trimis în gulag clerul din mănăstirile Basarabiei (II)

Călugării de la mănăstirea Curchi. Primul din stânga ieromonahul Macarie Hamiţchi. FOTO dosar SIS

Călugării şi preoţii erau priviţi de puterea comunistă ca elemente neloiale regimului. În consecinţă, securitatea le organiza procese de judecată cusute cu aţă albă, fără martori sau cu depozite inventate. Aproape toţi slujitorii Domnului au ajuns în gulag.

Întemeiate în secolul al XVIII-lea, mănăstirile Curchi şi Călărăşeuca sunt printre cele mai vechi de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, iar tradiţiile aici sunt cu atât mai puternice. În aceste locaşuri monahale, de altfel ca în întreaga Basarabie, revenirea sovieticilor în august 1944 nu a fost primită cu bucurie. Crimele şi fărădelegile comise de regimul comunist în primul an de ocupaţie mai erau vii în memoria oamenilor. Ţinta poliţiei politice sovietice au fost mai întâi clerul mănăstirii Curchi. Ulterior, Ministerul Securităţii a tăbărât şi asupra slujitorilor de la mănăstirea Călărăşeuca.

Macarie Hamiţchi s-a născut în anul 1892, în satul Micleşti, judeţul Orhei. Până la vârsta de 15 ani s-a aflat lângă părinţi. A ales să-L slujească pe Dumnezeu şi în anul 1907 a intrat novice la mănăstirea Curchi. De aici, în anul 1916, a fost încorporat în armata ţaristă, demobilizat peste un an pe motiv de boală. A revenit la mănăstire, iar în anul 1928 a fost tuns călugăr, avansat în 1933 diacon.

Stareţ la mănăstirea Curchi

Din 1941 a fost preot la biserica din mănăstire, iar între martie şi noiembrie 1944 a exercitat funcţia de stareţ. A fost demis de noul arhiereu, pentru că nu i-a deschis poarta atunci când acesta a venit într-o inspecţie. După acest incident a fost numit din nou preot la biserica din mănăstire. Din acea funcţie, Macarie Hamiţchi a fost arestat la 23 octombrie 1947. I s-a incriminat că, fiind ostil faţă de puterea sovietică, în perioada 1941-1944, a menţinut legături cu administraţia românească, că a chemat lumea la luptă împotriva puterii sovietice. S-a invocat şi faptul că la serviciile religioase din biserică a îndemnat enoriaşii să se roage pentru România, armata română, Regele Mihai şi conducerea statului.

Totodată, după 1944 Hamiţchi ar fi făcut agitaţie şi propagandă antisovietică în rândurile enoriaşilor; a difuzat scorniri despre un posibil război dintre Anglia şi SUA, pe de o parte, şi URSS, pe de altă, în care ultima urma să fie învinsă; că ar fi a sabotat acţiunile guvernului în ceea ce priveşte predarea obligatorie a cerealelor la stat şi a denigrat sistemul colhoznic din URSS.

Dintre afirmaţiile antisovietice făcute de călugăr, securitatea a consemnat câteva. Astfel, în luna iulie 1947 într-o discuţie cu un oarecare Goncear, conducător auto la Direcţia silvicultură Orhei a exclamat: „De toate sunt vinovaţi sovieticii. Din cauza lor pătimim. Dar, în curând va începe un nou război, iar ruşii vor pleca. Va reveni puterea noastră şi noi vom trăi din nou bine“.

„URSS va fi învinsă, iar colhozurile – desfiinţate“

Aflându-se la 19 august 1947 în trapeza mănăstirii, Macarie Hamiţchi ar fi spus: „Nu vom preda grânele la stat. La Apus începe un nou război şi în scurt timp aici vor avea loc mari schimbări. Pâinea trebuie păstrată, trebuie s-o ascundem, nu ni se va întâmpla nimic, deoarece oricum ruşii vor pleca în curând“. La 12 octombrie 1947, la aniversarea a 27-a de la formarea RASS Moldoveneşti, Hamiţchi a declarat unei femei: „Puterea sovietică ne-a luat toate grânele. Nici nu mai poţi trăi. Dar nu va mai dura mult, degrabă va fi un nou război. Deja Anglia şi SUA a propus URSS să lichideze colhozurile şi să treacă la sistemul capitalist. Sovieticii nu execută. De aceea, va începe un nou război, URSS va fi învinsă, colhozurile vor fi desfiinţate şi noi din nou vom trăi bine“.

I s-a mai incriminat faptul că a păstrat la mănăstire arme (a poruncit să le îngroape, de teamă să nu fie găsite de sovietici şi să fie acuzat de păstrare ilegală).

„Degrabă vor veni din nou românii“

Teofil Danilov este un alt călugăr de la mănăstirea Curchi supus represiunilor politice. S-a născut în anul 1904, în satul Susleni, judeţul Orhei. A lucrat pământul alături de părinţi până în anul 1929, apoi a fost numit cântăreţ la biserica de la mănăstirea Curchi, iar în 1933 a fost tuns călugăr. În anul 1940 l-a urmat la mănăstire şi mama, Stepanida. Teofil Danilov a fost arestat la 24 octombrie 1947. A fost acuzat de activitate şi propagandă antisovietică, denigrare a realităţii socialiste, sabotarea predării grânelor la stat etc. – învinuiri standard tuturor celor neloiali regimului comunist.

Potrivit poliţiei politice sovietice, încă în luna aprilie 1946 Danilov îl povăţuia pe un novice: „Trebuie să contribui la întărirea bunăstării mănăstirii şi să nu-i ajuţi pe sovietici. În curând vor venii ai noştri, românii, şi vom scăpa de lepădăturile acestea comuniste“. Danilov a susţinut intenţiile lui Hamiţchi de nepredare a cerealelor la stat. „Corect, a exclamat el. Nu trebuie să predăm cerealele la stat, ci să le ascundem. Ele trebuie să rămână la noi, destul cât ruşii ne jăcmănesc“.

Slujitorii Domnului erau acuzaţi de activitate şi propagandă antisovietică, denigrare a realităţii socialiste, sabotarea predării grânelor la stat etc.

În fine, la începutul lunii octombrie 1947, Danilov i-a spus unui frate în ascultare care-l tachina: „Nu a mai rămas mult ca tu să te porţi astfel. În scurt timp va fi un nou război, iar puterea sovietică va dispărea. Vor veni din nou românii şi atunci vom discuta“.

„Probele“ acumulate la ancheta preliminară descrise mai sus au fost suficiente pentru incriminarea lui Hamiţchi şi Danilov a prevederilor art. 54/10 „Agitaţie sau propagandă contrarevoluţionară“ şi art. 54/11 „Nedivulgarea faptelor şi acţiunilor contrarevoluţionare“ Cod Penal al RSS Ucrainene.

Şedinţa de judecata a avut la 23 februarie 1948. Macarie Hamiţchi a pledat nevinovat, iar Teofil Danilov a recunoscut doar că a contribuit la păstrarea armelor la mănăstire (le-a îngropat). În acea zi, un complet de judecată al Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti l-a condamnat pe Macarie Hamiţchi la zece ani, iar pe Teofil Danilov la opt ani de munci corecţionale, ambii cu confiscarea averii şi decăderea din drepturile politice pe un termen de cinci ani.

În anul 1954 li s-a refuzat reabilitarea

Hamiţchi a fost internat într-un lagăr din regiunea Iaroslav, or. Uglici, iar Danilov în lagărul din or. Bui, regiunea Kostroma. După executarea a şapte ani de gulag, comisia Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti pentru reexaminarea dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice consideră că nu sunt motive pentru clasarea dosarului celor doi călugări. Macarie Hamiţchi şi Teofil Danilov au fost reabilitaţi la 26 noiembrie 1992.

Întemniţat după Cercul Polar

Viitorul preot de la biserica mănăstirii Călărăşeuca Artemi Andrusevici s-a născut în anul 1905, în regiunea Viniţa, în familia unui cântăreţ de biserică. Până în anul 1922 s-a aflat în satul natal, studiind totodată la Seminarul teologic din regiune. După terminarea acestuia, intră novice la mănăstirea Granova din regiunea Viniţa. În anul 1924 sovieticii au închis mănăstirea, el fiind transferat la o mănăstire din regiunea Kiev, care, la rândul ei, în anul 1927 a fost şi ea desfiinţată. Următorii trei ani s-a aflat la o locaş monahal din regiunea Kiev, unde în anul 1930 a fost hirotonisit preot şi repartizat la mănăstirea Lavra din Kiev. În anul 1934, a fost trimis preot în regiunea Vologda, apoi Reazan, unde, la 5 noiembrie anul 1937, a fost arestat.

A fost acuzat de autorităţile comuniste că a făcut agitaţie şi propagandă antisovietică, s-a pronunţat contra colhozurilor şi a îndemnat enoriaşii să nu cumpere obligaţii de stat. Totodată, „s-a făcut vinovat“ de faptul că a organizat adunări cu caracter religios în casa în care locuia.

Anchetă fără niciun martor

Troica specială a NKVD din regiunea Reazan l-a condamnat, la 5 noiembrie 1937, la zece ani de gulag. A fost închis într-un lagăr dincolo de Cercul Polar, or. Norilsk, unde a lucrat la o uzină metalurgică mai întâi muncitor obişnuit, apoi desenator-constructor.

A fost eliberat la 5 noiembrie 1947, după ce a executat tot termenul. Până în luna august 1948 a lucrat la o uzină de reperaţii din acealaşi localitate, apoi a mers în satul natal. La acea vreme câteva maici de la mănăstirea Călărăşeuca erau originare din satul lui. Acestea l-au sfătuit să-l roage pe stareţul Ambrosie să-l primească la mănăstire. La 1 septembrie acelaşi an, Andrusevici a fost numit preot (al doilea) la biserica de la mănăstirea de călugăriţe din Călărăşeuca.

Nu a reuşit să se acomodeze bine la libertate că la 27 februarie 1949, la mai puţin de şase luni de la venirea în Basarabia, a fost din nou arestat.

I s-au incriminat aceleaşi „infracţiuni“ ca în anul 1937, pe care Artemi Andrusevici nu le-a recunoscut. Ancheta nu a identificat niciun martor care ar confirma învinuirile. Cu toate acestea, Consfătuirea Specială de pe lângă Ministrul Securităţii de Stat a URSS, la 20 aprilie 1949, a dispus expulzarea şi stabilirea domiciliului forţat în regiunea Novosibirsk din Siberia.

Din surghiun solicită să i se restituie cele trei cruci confiscate la arest. Artemi Andrusevici a fost reabilitat la 1 aprilie 1996.

Călugăriţă condamnată de trei ori

Elena Taranta s-a născut în anul 1888, în satul Şerni, regiunea Grodno, din Rusia. Până la vârsta de 21 de ani s-a aflat în localitatea natală, apoi, între 1907 şi 1915, a lucrat la Moscova zilier. În anul 1915 vine în Basarabia şi intră călugăriţă la mănăstirea Călărăşeuca. În anul 1920 o parte din călugăriţe de aici s-au refugiat în URSS, la mănăstirea din satul Osipova, reg. Odesa, printre acestea fiind şi Elena Taranta. În scurt timp, mănăstirea din Osipova a fost închisă, iar maicile mobilizate la muncă. Taranta se evacuează la Tiraspol.

Foto: Sentinţa de expulzare a călugăriţei Elena Taranta

În capitala RASS Moldoveneşti a fost iniţiatoarea constituirii unei societăţi religioase cu denumirea „Creştinii ortodocşi adevăraţi“, catalogată de regim antisovietică. Pentru această activitate, în anul 1935, Taranta a fost expulzată din oraş, stabilindu-i-se domiciliul forţat în regiunea Odesa, or. Pervomaisk (în acel an a fost închis soborul din Tiraspol, iar cei mai înveteraţi credincioşi au fost expulzaţi din zona de frontieră). Ajunsă la locul primului surghiun, Taranta şi ceilalţi colegi de grup au organizat slujbe, s-au rugat lui Dumnezeu împreună, fapt pentru care în anul 1937 a fost arestată într-un lot de 15 persoane.

A doua venire la Călărăşeuca

Potrivit NKVD, Elena Taranta şi membrii societăţii „Creştinii ortodocşi adevăraţi“ aveau drept scop: 1) consolidarea clerului montat împotriva comunismului; 2) lupta împotriva puterii, promovând agitaţie antisovietică şi ideea că societatea poate activa doar prin răsturnarea orânduirii şi 3) restaurarea sistemului capitalist în Rusia. Pentru aceste învinuiri Troica specială a NKVD a RASS Moldoveneşti a condamnat-o, la 1 septembrie 1937, la zece ani gulag.

După executarea termenului integral şi a fost eliberată din gulag, la 27 iulie 1947 Elena Taranta a venit în RSS Moldovenească şi a intrat din nou călugăriţă la mănăstirea Călărăşeuca.

A fost arestată la 30 septembrie 1949. Fără nicio dovadă de fapte reprobabile, Consfătuirea Specială de pe lângă Ministrul Securităţii de Stat a URSS, la 24 decembrie 1949, a dispus expulzarea ei în regiunea Krasnoiarsk. Elena Taranta a fost reabilitată la 30 martie 1989.

Monahul expulzat din Roghi pentru că presta servicii religioase

Vorsanov Casianov s-a născut în anul 1884, în satul Roghi, raionul Dubăsari. În anul 1901 a intrat novice la mănăstirea Chiţcani din Basarabia. Tot aici a fost tuns călugăr. S-a aflat acolo până în anul 1908, când s-a transferat la mănăstirea din oraşul Balta. La închiderea mănăstirii, în anul 1924, a revenit în satul natal şi a prestat servicii religioase locuitorilor din satele Cocieri, Malovata, Goian ş.a. În anul 1935, potrivit unei Hotărâri a Consiliului de Miniştri a URSS, în calitate de persoană care nu lucrează în folosul societăţii, a fost privat de dreptul de alegător, i s-a ridicat paşaportul şi i s-a interzis să locuiască în zona de frontieră.

După o incursiune în reg. Odesa, apoi în reg. Caucaz, unde nu s-a putut angaja întrucât nu avea paşaport, Vorsanov Casianov s-a întors în satul natal, Roghi, unde la 25 decembrie 1935, a fost arestat. Troica NRVD a RSS Ucrainene pentru RASS Moldovenească, la 29 decembrie 1935 l-a condamnat la patru ani de munci corecţionale şi a dispus trimiterea lui în gulag.

Împuşcat pentru credinţă în Dumnezeu

Cozma Ţâchin s-a născut în anul 1887, în oraşul Ananiev, localitate care după 1924 făcea parte din componenţa RASS Moldovenească.

Concluziile poliţiei politice sovietice pentru condamnare, redactate în toiul Marii Terori din anii 1937-1938, sună astfel: „Ţâchin, fost călugăr, ulterior preot. În anul 1931 a fost arestat de către organele OGPU pentru participare la organizaţia contrarevoluţionară «Biserica ortodoxă adevărată». În anul 1930 a fost racolat în această organizaţie de protopopul Covalciuc şi din acest moment şi până la ziua arestului a desfăşurat o activitate contrarevoluţionară de denigrare a colhozurilor. A organizat slujbe neautorizate, la care a rostit cuvântări şi s-au discutat subiecte contrarevoluţionare. A difuzat printre credincioşi scorniri despre URSS“.

Prin Procesul-verbal numărul 26 din 23 noiembrie 1937 a Troicii Speciale a NKVD a RASS Moldoveneşti, Cozma Ţâchin a fost condamnat la pedeapsa capitală prin împuşcare. Cozma Ţâchin a fost executa la Tiraspol, la 5 decembrie 1937.