Decizia autorităţilor de a permite construcţia a trei fabrici mari de sucuri pe aceeaşi adresă provoacă scandal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Parcul Industrial Edineţ din Republica Moldova ar urma să fie construite trei întreprinderi de prelucrare a fructelor, una dintre care este ridicată de o companie ucraineană. Producătorii locali acuză autorităţile că au favorizat investitorul străin

La începutul lunii septembrie a fost organizat un concurs pentru selectarea companiilor ce ar urma să activeze în Parcul Industrial „Edineţ“. La tender au participat trei întreprinderi: Natur Bravo şi Orhei-Vit din Moldova şi T.B. Fruit din Ucraina. Toate trei au fost declarate învingătoare, iar la 9 octombrie compania ucraineană a şi început lucrările de construcţie a unei fabrici de producere a concentratelor de sucuri din mere.

Trei fabrici pe aceeaşi adresă

Decizia comisiei de concurs a stârnit nemulţumirea producătorilor locali, care cer acum anularea rezultatelor.

„Este o deciziei anormală: toţi aplicanţii au fost declaraţi câştigători şi ar urma să construiască trei fabrici pe un teren de 17 hectare. Asta în timp ce pentru o fabrică e nevoie de 9-10 hectare“, a declarat Ivan Sandic, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Conserve „Speranţa-Con“, care întruneşte mai multe companii specializate în producerea de sucuri, concentrate de sucuri, magiunuri, conserve de legume etc.

În acelaşi timp, producătorii autohtoni acuză autorităţile că ar favoriza noul jucător de pe piaţă, în condiţiile în care ucrainenii primesc terenul gratuit, iar statul va investi 9 milioane de lei în crearea infrastructurii. Ei se întreabă de unde va lua firma ucraineană materie primă.    

„Fabricile din ţară pot procesa peste 400.000 de tone de fructe pe an, dar lucrează doar la 30-40% din capacitate. Apariţia unei noi fabrici ar însemna că trebuie să fie închisă o alta. Cu atât mai mult că noua fabrică se va află la doar şase kilometri de Cupcini, unde avem cea mai mare întreprindere de profil din Moldova“, a explicat Ivan Sandic.

Acuză şefii de la Ministerul Economiei

„Noi percepem decizia autorităţilor ca pe un război declarat producătorilor locali. De ce nu i s-a propus investitorului ucrainean să construiască în sudul ţării, unde lipsesc astfel de fabrici“, se revoltă Vadim Scorobogatco, directorul companiei Natur Bravo, căreia îi revine o cotă de 60-65% din industria prelucrării fructelor şi legumelor din Moldova.

Boris Efimov, directorul fabricii Orhei-Vit, este mai direct. „În toată această afacere există un evident interes al unor şefi de la Ministerul Economiei. Noi, de exemplu, am investitit în ultimii şapte ani peste 10 milioane de dolari în dezvoltarea producţiei şi nu am beneficiat de nicio facilitate din partea statului. Ni se spune că suntem întreprindere mare şi că nu avem dreptul. Dar iată că vine un investitor străin şi i se oferă pe tavă o locaţie convenabilă, i se construiesc reţelele de apă şi canalizare, de energie electrică, de gaze. De ce oare?“, se întreabă managerul.

„Cer să fugărim un investitor“

Pe de altă parte, vicepremierul Valeriu Lazăr susţine că învinuirile sunt nejustificate. „Mă întreb ce nivel de cultură trebuie să ai ca să ceri autorităţilor să fugărească un investitor din ţară. A fost un concurs deschis, au participat şi companiile noastre. Noi am fost corecţi şi am distribuit în mod egal spaţiul din parcul industrial. Acum câştigătorii concursului nu au decât să-şi respecte angajamentele investiţionale şi să ridice acolo, în timp de trei luni, fabricile promise“, a declarat ministrul Economiei.

În opinia oficialului, pe piaţă e nevoie de competiţie şi ajunge materie primă pentru toţi. „Pentru că nu există competiţie, producătorii de fructe şi legume sunt nevoiţi să le vândă la preţuri de nimic fabricilor. Aparaţia unui nou concurent, iată ce-i îngrijorează pe operatorii locali“, a remarcat vicepremierul.

„Unde-s dulceţurile moldoveneşti?“

Economistul Viorel Chivriga consideră că industria de prelucrarea a fructelor şi legumelor are nevoie stringentă de investiţii. „Despre situaţia dezastruoasă din acest sector vorbeşte faptul că în magazine domină sucurile şi conservele de import. Găseşti cu greu pe rafturi magiunuri şi dulceţuri de mere, gutuie sau nuci, produse pe loc. E un lucru anormal pentru o ţară agricolă“, constată specialistul.

El crede că intrarea pe piaţă a unui nou producător ar spori concurenţa şi ar avea de câştigat inclusiv producătorii agricoli locali. „Absenţa investiţiilor s-a făcut vizibilă mai ales în acest an, când fabricile cumpărau mere la preţuri derizorii, de 30-40 de bani kilogramul, sau când o mare parte din recolta bogată de piersici a rămas în livezi“, precizează expertul.

Chivriga sugerează că ar trebui să fie construite fabrici şi în centrul şi sudul ţării, în special de producere a sucului din struguri, deoarece în ultimii ani acolo s-au plantat mii de hectare de vii de soiuri de masă.

În Republica Moldova, există 13 fabrici de conserve, dar, potrivit producătorilor, aproape jumătate din acestea sunt în faliment.

Oferte frumoase pe hârtie

Compania T.B. Fruit aparţine milionarului ucrainean Taras Barşciovski (141 milioane de dolari) şi include şase fabrici de sucuri din Ucraina şi Polonia, mai multe livezi şi o firmă de transport. Anul trecut, T.B. Fruit a avut o cifră de afaceri de peste 350 de milioane de dolari şi planifică investiţii de circa 20 milioane de euro în fabrica de la Edineţ, 180 locuri de muncă şi o producţie anuală de 516 milioane de lei. Natur Bravo s-a oferit să efectueze investiţii de 29 milioane de euro, o mie de locuri de muncă şi o producţie de 504 milioane de lei pe an. Orhei-Vit promite investiţii de 25 milioane de euro, 660 de locuri de muncă şi o producţie de 432 milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite