Rusia investeşte 60 de milioane de dolari în proiectul euroasiatic din Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Rusă a anunţat că în următorii un an şi jumătate va acorda un ajutor umanitar masiv Transnistriei, finanţând construcţia a 12 obiective de infrastructură socială, în care va investi circa 60 de milioane de dolari.

„Lucrările deja au început pe 10 şantiere de construcţii. Personal monitorizez desfăşurarea lucrărilor”, anunţă pe o reţea de socializare Dmitri Rogozin, reprezentantul special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru Transnistria.  Proiectul este finanţat prin intermediul unei organizaţii independente necomerciale numită „Integrarea Eurasiatică” şi care este condusă de deputatul în Duma de stat a Rusiei, Aleksei Juravliov, liderul partidului „Rodina”, fondat cândva de actualul vicepremier Dmitri Rogozin.

Economistul Serghei Melnicenko din Tiraspol constată într-un interviu pentru Europa Liberă că deja au apărut unele probleme la realizarea proiectelor în special între compania de construcţii din Rusia „Gosstroi”. şi firmele subcontractante din Transnistria.

„Planurile şi termenul lor de realizare sunt foarte ambiţioase. Proiectul deja a demarat cu demolarea grădiniţei de copii din satul Sucleia. Printre cele mai mari proiecte se află construcţia unui bloc nou de studii pentru facultatea de medicină a universităţii din Tiraspol, construcţia unui centru de perinatologie pe lângă maternitatea republicană şi construcţia unor grădiniţe de copii în unele oraşe şi raioane. Toate acestea ar urma să fie realizate până la sfârşitul anului 2014. Însă există deja probleme cu începutul construcţiei şi respectarea termenelor. De exemplu, punerea pietrei de temelie a facultăţii de medicină trebuia să aibă loc pe 15 iulie, dar a fost amânată pentru 1 sau 2 septembrie, în ajunul „zilei republicii”. Acest gen de asperităţi nu permit deocamdată asimilarea banilor în totalitate“, constată economistul.

În opinia lui Melnicenko, deşi se declară că e un proiect umanitar rusesc care nu urmăreşte nici un scop politic, ci numai îmbunătăţirea vieţii şi ridicarea bunăstării transnistrenilor, acesta este doar una din componentele, "destul de proeminente, ale sprijinului oferit Transnistriei de către Rusia, în afara livrărilor de resurse energetice şi finanţarea lunară a pensiilor.”

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite