Planul Guvernului privind integrarea în UE, criticat de experţi. „În loc de acţiuni, avem obiective ambigue”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Chişinău au reuşit să realizeze 21% sau 161 de acţiuni din totalul celor planificate în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. 68%  sau 520 dintre acţiuni sunt în decurs de realizare, iar 11%  sau 84 de acţiuni nu au fost realizate.

Centrul Analitic Independent Expert-Grup şi Asociaţia ADEPT au prezentat, ieri, rezultatele studiului „Euromonitor: Primele realizări şi dificultăţi în implementarea Acordului de Asociere Moldova-Uniunea Europeana”. Raportul analizează angajamentele asumate de autorităţi în 23 domenii politice, 15 domenii ce ţin de cooperarea economică şi sectorială şi 10 domenii ce ţin de Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC). În ultimele 12 luni, au fost prevăzute 765 de acţiuni în cadrul Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Moldova-UE (AA).

Plan de Acţiuni, cu prevederi ambigue

Autorii studiului susţin că Planul de Acţiuni aprobat recent de Guvern conţine prevederi ambigue. Multe dintre acestea au perioade de implementare prea lungi. Potrivit experţilor, implementarea Acordului de Asociere a avut loc într-un context economic şi politic dificil. „După un an, evoluţiile încă sunt modeste pentru comerţul exterior, beneficiile Acordului de Asociere fiind pe timp mediu şi lung. UE deja a deschis foarte mult piaţa internă. Totuşi, performanţa slabă a comerţului trebuie să constituie o îngrijorare”, a declarat directorul „Expert-Grup”, Adrian Lupuşor.

Obstacole din interior în comerţul cu UE

Totuşi, scăderea importurilor a demontat un mit conform căruia o dată cu semnarea Acordului de Liber Schimb, piaţa autohtonă va fi invadată cu produse din afară. „Principalul impediment în calea comerţului pe piaţa UE sunt barierele non-tarifare şi competitivitatea redusă. Cotele tarifare au fost valorificate pentru zahăr, grâu şi porumb în proporţie de doar o treime din volumul total acordat, iar la alte produse nu s-a ajuns nici măcar la acest nivel”, constată expertul economic.

De asemenea, au fost înregistrate restanţe la capitolul lupta cu corupţia, cum ar fi implementarea legii privind testarea cu poligraful, aprobarea prevederilor privind integritatea profesională, privind legislaţia penală şi procesual penală, precum şi cele ce ţin de confiscarea extinsă şi îmbogăţirea ilicită.

Realizările Moldovei

Experţii susţin că principalele realizări în implementarea Acordului ţin de punerea în aplicare a Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi adoptarea unor amendamente la Codul Electoral care vor îmbunătăţi raportarea financiară a partidelor în timpul alegerilor. „Alte realizări includ diminuarea numărului de plângeri referitoare la tortură şi creşterea procentuală a numărului de cauze penale remise cu rechizitoriu în instanţa de judecată”, afirmă autorii studiului.

Reprezentantul Delegaţiei UE la Chişinău, Wicher Slater, fiind prezent la eveniment, a declarat că dacă erau implementate prevederile Acordului de Asociere cu UE, nu ar fi avut loc „jaful secolului” în Republica Moldova.

Wicher Slater: Cea mai gravă problemă este corupţia

Potrivit oficialului european, cea mai gravă problemă a Republicii Moldova este corupţia, care a scos şi oamenii în stradă. Wicher Slater a reiterat necesitatea reformării justiţiei în Republica Moldova, resetarea sectorului bancar, consolidarea societăţii care este una puternic divizată şi soluţionarea diferendului transnistrean, care este un obstacol mare în calea integrării în Uniunea Europeană. „Spiritul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană trebuie să fie transformat în acţiuni interne. Documentul oferă soluţii şi recomandări detaliate pentru toate domeniile, iar implementarea acestuia va demonstra funcţionalitatea statului în interesul cetăţenilor şi în vederea îmbunătăţirii nivelului de trai al acestora”, a declarat reprezentantul Delegaţiei UE.

Studiul a fost elaborat cu suportul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova” implementat de FHI 360.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite