Transnistria se teme de Acordul de Asociere, dar vrea comerţ preferenţial cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regiunea
transnistreană vrea să se bucure de avantaje fără nici un fel de obligaţii.
FOTO: Adevărul Moldova
Regiunea transnistreană vrea să se bucure de avantaje fără nici un fel de obligaţii. FOTO: Adevărul Moldova

Experţii transnistreni califică integrarea economică a Republicii Moldova în UE drept o etapă a integrării politice. Din acest punct de vedere, Tiraspolul ar trebui să fie foarte precaut cu privire la implementarea părţii economice a Acordului de Asociere. Mai mult, Transnistria se teme că odată cu integrarea politică, va urma şi integrarea militară, care presupune intrarea într-o formă oarecare sub umbrela NATO.

Expertul din Transnistria Pavel Uvarov a pictat un tablou sumbru al aderării Tiraspolului la Zona de liber schimb cu UE. Totodată, la începutul lunii septembrie Evgheni Şevciuk declara că Transnistria are nevoie în continuare de un Regim al preferinţelor Comerciale Autonome cu UE. Acest regim expiră la 1 ianuarie 2016.

Acordul de Asociere cu UE înseamnă atât integrarea economică, cât şi politică. Din start era clar că nu este vorba doar de o zonă de liber schimb, scrie Pavel Uvarov pentru novostipmr.com  

Asocierea economică egală cu cea politică

Comentatorul transnistrean se întreabă cum această integrare politică şi economică va influenţa relaţia cu Uniuna Eurasiatică, care este cea mai apropiată alternativă pentru Moldova şi Ucraina.

Regulile de joc impuse de Uniunea Europeană sunt imperative, crede Uvarov. De exemplu articolul 157 a Acordului de Asociere Republica Moldova- UE spune: „Prezentul acord nu împiedică menţinerea sau instituirea unor uniuni vamale, a altor zone de liber schimb sau a unor regimuri privind traficul de frontieră, în măsura în care acestea nu contravin regimului comercial prevăzut de prezentul acord”.

Acest articol desemnează priorităţile comerciale. Expertul subliniază că acest punct lispeşte în Acordul privind zona de liber schimb din cadrul CSI, semnat în anul 2011 şi la care a aderat şi Republica Moldova. Articolul 157 pune la îndoială declaraţiile politicienilor moldoveni că proiectul integraţionist estic şi vestic nu se contrazic, dar se completează reciproc. „UE face distincţia clară: există lucruri principale şi lucruri secundare, care nu pot fi combinate”, menţionează expertul.

Rusia se teme de reexport

Dificultăţile pe pieţele Eurasiatice vor apărea atunci când participanţii la Zona de Liber Schimb cu UE vor încerca să reexporte mărfurile din UE în statele Uniunii Vamale. Astfel Uniunea Vamală va apela la instrumente politice pentru a se apăra de reexport. Vor fi aplicate mijloace antidumping şi măsuri compensatorii pentru protejarea pieţei de efectele negative ale concurenţei. Această problemă va ieşi la suprafaţă periodic. Dacă Transnistria va adera la Acordul de Asociere la UE în condiţii comune, ea va  fi nevoită să ia în calcul acest moment.

Transnistria acordă o atenţie deosebită punctului din Acordul de Asociere care se referă la politicile de securitate şi apărare. Potrivit articolului 7 al Acordului de Asociere: „Părţile îmbunătăţesc cooperarea practică în ceea ce priveşte prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor, în special în vederea unei posibile participări a Republicii Moldova la operaţiunile civile şi militare de gestionare a crizelor, conduse de UE, precum şi la exerciţiile şi activităţile de formare relevante, de la caz la caz şi ca urmare a unei posibile invitaţii din partea UE”. Totodată, articolul 5 prevede apropierea permanentă dintre Republica Moldova şi UE în baza politicii europene de securitate şi apărare comună.

Confuzie între UE şi NATO

Articole similare se regăsesc şi în Acordul de Asociere la UE semnat de Ucraina, astfel, UE formează abordări instituţionale comune cu privire la politica de securitate, concluzionează Uvarov.

Totodată în structura UE nu există forţe armate care ar avea un punct comun de comandă. Aceste funcţii sunt îndeplinite de NATO. „Acest fapt înseamnă că problemele de securitate şi apărare se vor afla în responsabilitatea NATO. Această conlucrare se observă deja în cazul Republicii Moldova. Începând cu luna iulie 2014, când a fost semnat Acordul de Asociere, relaţia NATO-Moldova s-a intensificat calitativ: infrastructura NATO creşte şi se îmbunătăţeşte, există planuri concrete privind modernizarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova cu susţinerea Alianţei, se organizează exerciţii militare commune. La acestea se adaugă şi declaraţiile politicienilor moldoveni privind posibila aderare la NATO într-o perspectivă îndepărtată”, scrie Uvarov.   

Transnistria vrea relaţii comerciale aparte cu UE

Integrarea economică este inseparabilă de asocierea politică, iar acest  lucru ar conduce şi la integrarea în spaţiul politico-militar controlat de NATO. Acest fapt va influenţa relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană şi va afecta în mod clar economia Transnistriei.

Din acest punct de vedere, nici nu poate fi vorba ca Transnistria să ajungă sub umbrela NATO. De aceea Transnistria trebuie să insiste asupra unei formule aparte a relaţiilor comerciale cu UE. Acestea ar trebui să se limiteze la relaţii pur comerciale, care ar exclude orice formă de asociere politică. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite