Tiraspolul se zbate între şansele UE şi dependenţa de Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea de Stat din Tiraspol. Foto: Adevarul
Universitatea de Stat din Tiraspol. Foto: Adevarul

Uniunea Europeană nu va prelungi Preferinţele Comerciale Autonome pentru Transnistria, însă poartă discuţii cu Chişinăul şi Tiraspolul pentru găsirea unei modalităţi de aplicare a Acordului de Liber Schimb şi în stânga Nistrului. Tiraspolul trebuie să decidă dacă vrea sau nu aplicarea Acordului de Liber Schimb pe teritoriul controlat de el, însă ar trebui să o facă în aşa mod ca să nu supere Moscova.

Preferinţele Comerciale Autonome cu regiunea Transnistreană vor înceta pe 1 ianuarie 2016 şi nu vor fi reluate în niciun caz. Acum se duc tratative între reprezentanţii Ministerului Economiei de la Chişinău, specialiştii de la Tiraspol şi reprezentanţii Comisiei Europene pentru Comerţ privind stabilirea unor condiţii avantajoase de export în UE pentru intreprinderile transnistrene. Discuţiile sunt purtate pentru a fi găsite condiţii favorabile pentru întreprinderile transnistrene. Aceste negocieri nu au nimic în comun cu cele în format 5+2 sau în format 1+1 privind soluţionarea conflictului transnistrean.

Comerţ asimetric

Motivul pentru care Chişinăul promovează implementarea unui nou regim de comerţ pentru Transnistria este ca toţi agenţii economici din Republica Moldova să beneficieze de pe urma comerţului liber cu UE. Nu se cunoaşte însă dacă Transnistria îşi va deschide piaţa pentru produsele europene, aşa cum va proceda Chişinăul, începând cu 1 ianuarie. „La această întrebare vom avea un răspuns după 1 ianuarie 2016 când vom vedea cum se desfăşoară comerţul pe partea aceasta a teritoriului Republicii Moldova. Până acum, am avut un comerţ asimetric cu UE, ceea ce a oferit preferinţele comerciale autonome  fără a oferi în schimb acelaşi acces pe piaţa locală”, a declarat Osipov.

Va urma certificarea mărfurilor transnitrene

Viceministrul Economiei Octavian Calmâc ne spune că negocierile  pe segmentul comerţului liber se duc între cele trei părţi implicate. Potrivit lui Calmâc, este vorba despre aplicarea Acorului de Liber Schimb asupra regiunii transnistrene. „Atât timp cât Acordul de Asociere nu poate fi aplicat pe întreg teritoriul Republicii Moldova, acesta are o aplicare teritorială mai mică decât teritoriul nostru vamal integru”. În momentul de faţă are loc o discuţie între Chişinău, Tiraspol şi Bruxelles cu privire la condiţiile în care ar fi posibilă extinderea Acordului de Liber Schimb şi pentru agenţii economici din Transnistria. „Oricum, toată responsabilitatea cu privire la import sau export o poartă instituţiile guvernamentale ale Republicii Moldova. De aceea, urmează să fie elaborate un şir de mecanisme de interacţiune dintre Chişinău şi Tiraspol pe diferite compartimente care să permită fluxul de mărfuri”, a precizat Octavian Calmâc. Urmează un proces de certificare a mărfii care să fie exportat din Transnistria în Europa şi invers.

Mai multe concesiuni din partea Transnistriei

Preferinţele autonome nu pot fi prelungite pentru că nu este posibil ca faţă de aceeaşi ţară să fie aplicate două regimuri comerciale concomitent. Preferinţele comerciale autonome au fost acordate unilateral de către UE Republicii Moldova, fiind o dată extinse şi expiră pe 31 decembrie 2015. Acordul de Liber Schimb este un regim comercial preferenţial mai extins şi are o perioadă nedeterminată de timp. În cazul în care regimul preferenţial va fi aplicat în continuare pentru Transnistria, acest fapt va creea confuzii în sectorul vamal. În prezent, mingea se află la „jucătorii” din Tiraspol care trebuie să dea un răspuns clar dacă vor accepta sau nu condiţiile Chişinăului şi ale UE. Negociatorii se aşteaptă la mai multe concesiuni din partea Transnistriei, în primul rând la deschiderea pieţei pentru mărfurile din UE.

Transnistria se teme de consecinţele politice

Vladimir Iastrebciak, care a îndeplinit funcţia de pretins ministru al externelor în Tiraspol în anii 2008-2012, cunoaşte că reprezentanţii transnistreni poartă tratative cu reprezentanţii Chişinăului cu privire la aprobarea unui nou regim de comerţ. Rezultatele acestui dialog nu sunt publice, însă toate părţile ar fi interesate de identificarea unei soluţii pozitive până pe 1 ianuarie. În caz contrar, criza economică va destabiliza nu doar Transnistria, ci şi întreaga Republica Moldova.

Însă un aspect foarte important este că nu există un Acord de Liber Schimb separat de Acordul de Asociere. ALS este al cincilea compartiment din Acordul de Asociere şi se află în legătură directă cu aspectele politice ale documentului. Transnistria însă vrea să se integreze în Uniunea Eurasiatică.

Negocieri, fără intermedierea Chişinăului

„Consider că trebuie găsită o nouă decizie pentru Transnistria, pentru ca să nu lucrăm într-un cadru îngust care nu ia în consideraţie existenţa conflictului transnistrean”, crede Iastrebciak.

Politicianul din Transnistria crede că preferinţele comerciale nu vor fi salvate în forma actuală. Discuţia se axează în jurul chestiunii noilor condiţii de comerţ. „Chişinăul nu încearcă să obţină prelungirea preferinţelor, dar sper că politicienii de la Chişinău vor avea suficientă luciditate şi vor depune toate eforturile pentru a evita o criză economică în regiune. Negocierile se desfăşoară între diferite părţi, Tiraspolul însă ar prefera să aibă negocieri directe cu UE, fără intermedierea Chişinăului”, a conchis Iastrebciak.

Cecilia Malmstrom, comisarul UE pentru Comerţ: „Comisia sprijină dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol în vederea continuării comerţului cu regiunea transnistreană după 1 ianuarie 2016.  Totodată, vă rugăm să reţineţi că nu va fi nicio prelungire a Preferinţelor Comerciale Autonome, care expiră la 31 decembrie 2015”.
Experţii din stânga Nistrului consideră că implementarea Acordului de Liber Schimb în regiune va conduce la integrarea economică după care va urma integrarea politică şi pierderea susţinerii Federaţiei Ruse. Precizăm că, oficial, Tiraspolul susţine că vrea să se integreze economic în Uniunea Eurasiatică.
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite