Moldova este prezentă la competițiile internaționale de schi alpin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul și președintele federației naționale de specialitate, Petru Bria consideră că 2011 poate fi un an de glorie pentru lotul naţional de schi alpin. El este de părere că cei patru sportivi naturalizaţi la această probă pot ieşi în evidenţă.

Se cunoaşte că pe atleţii care practică sporturile de iarnă, sărbătorile de Crăciun şi Revelion aproape niciodată nu îi prind acasă. Asta Deoarece sezonul competiţional internaţional începe în ultimele săptămâni ale toamnei şi durează până în primăvară.

Preşedintele federaţiei naţionale de schi şi sanie consideră că primele rezultate consemnate de reprezentanţii Moldovei la competiţiile din sezonul 2010-2011 sunt modeste. „Cel mai mult ne-au bucurat până în prezent sportivii de la schi alpin. Deşi poate nu au acces în topul celor mai puternici din Europa, numele ţării noastre a fost prezent la cele mai importante
turnee".

Italianul Mirko Deflorian a debutat în lotul moldovenilor, după ce, în primăvara acestui an a obţinut cetăţeniastatului nostru. Într-o etapă a Cupei Europei din staţiunea norvegiană Trysil, el a încheiat cursa în 2 minute 33 secunde şi 49 sutimi şi s-a clasat pe locul 32 din 51 sportivi. Competiţiile care au urmat au avut loc în Italia. Cele mai bune rezultate, el le-a obţinut cu două zile până la revelion, când, la Pampeago-Tesero, a ajuns pe locul şase din 44 de sportivi.

Până în prezent, Deflorian (30 de ani) a învins de patru ori la etapele Cupei Europei, reprezentând atunci culorile Italiei. Potrivit şefului federaţiei de specialitate, „sportivii care ne reprezintă în probele alpine, debutează cu rezultate mai modeste, pentru ca, ulterior să intre în lupta pentru locurile superioare".

La fel a fost şi în cazul elveţianului Urs Imboden. Dacă la cursele din noiembrie şi începutul lui decembrie el a evoluat foarte slab, în ajunul răspântiei dintre ani, schiorul care reprezintă Moldova din anul 2006, a obţinut o serie de rezultate foarte bune. Iniţial, la o cursă de slalom din Haus im Ennstal (Austria) s-a clasat pe locul patru, iar în trei etape de cupă mondială care au urmat, Urs a ocupat, respectiv, locurile 14, 10 şi 12.

„Debutul mai ezitant al său a fost din cauza unei accidentări la genunchi, însă rezultatele care au urmat, confirmă că pregătirea sa este corectă", consider Petru Bria.

De asemenea, federaţia de specialitate mizează în sezonul curent pe evoluţia elveţianului Christoph Roux şi a lui Georg
Lindner (Austria). 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite