Demiteri la CFM după incidentul de la Sipoteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi şefi de direcţii din cadrul întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” au fost demişi din funcţie ca urmare a incidentului produs luni, 22 octombrie, la Sipoteni, raionul Călăraşi. Atunci, mai mulţi localnici au blocat circulaţia trenului Ungheni – Chişinău, manifestându-şi în acest fel nemulţumirea faţă de numărul redus al locurilor în această garnitură, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al CFM se menţionează că Serviciul Securitate Internă al întreprinderii a deschis o anchetă pe acest caz, iar angajaţii care se fac responsabili de această situaţie au fost sancţionaţi. Conducerea CFM a dispus destituirea din funcţie a şefului Depoului de Locomotive din Chişinău, precum şi a şefului Serviciului gospodărie a locomotivelor.

Totodată, pentru a asigura circulaţia călătorilor în condiţii decente, s-a dispus ca, în zilele de luni şi vineri, atunci când fluxul de călători este majorat, să circule două secţii pe cursa Ungheni – Chişinău. CFM dă asigurări că responsabilii din cadrul întreprinderii vor continua monitorizarea fluxului de călători, iar în caz de necesitate garnitura să fie suplinită cu vagoane şi în celelalte zile ale săptămânii.

Trenul Ungheni – Chişinău circulă zilnic, cu pornire la ora 03.51 din staţia Ungheni, iar la Sipoteni ajunge la ora 05.15, în capitală staţionând la ora 06.59. Costul unei călătorii pentru întreg traseul este de 24 de lei, iar din st. Sipoteni şi până la Chişinău – 14 lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite