Cristian Ghinea: Indiferenţa strategică şi iniţiativa pentru Transnistria

Cristian Ghinea - autorul acestui articol - este director al Centrului Român pentru Politici Europene

Încheiam, săptămîna trecută, cu concluzia că Transnistria este un avanpost al imperiului rus, care îşi face treaba de a planta bombiţe pentru a sabota aproprierea Republicii Moldova de UE. În Moldova se întîmplă, de fapt, un fel de integrare pe sub radar.

De altfel, cele două maluri ale Nistrului se îndepărtează semnificativ în ceea ce priveşte forma societăţii şi a statului. Transnistria adoptă legile ruseşti, Moldova adoptă aqcuis-ul european. Instituţiile europene sînt copiate. Săptămîna trecută, am organizat, la Consiliul de Combatere a Discriminării de la Bucureşti, o vizită a trei membri din recent creatul Consiliu similar de la Chişinău. Evenimente similare am avut la Agenţia Naţională de Integritate şi Consiliul Concurenţei, împreună cu instituţii omoloage de la Chişinău. Nu întîmplător, proiectul nostru de dezvoltare a colaborării între instituţii este cofinanţat de Agenţia Americană pentru Dezvoltare (USAID) şi de Ministerul român al Afacerilor Externe, din fondurile de asistenţă pentru dezvoltare. Şi nu doar România pune umărul. Experţi polonezi, baltici, slovaci, englezi sînt detaşaţi la instituţiile de la Chişinău.

Cum vede Moscova povestea asta? Reacţionează. Vede UE ca o ameninţare.

Din păcate, tot acest efort legislativ cere timp pentru a avea efecte la nivelul populaţiei. Statul moldovean se reformează rapid, prin copiere. Nu este un exerciţiu impus de nimeni, ci o tentativă deliberată de modernizare prin import de modele. Noi, în România, îl ştim foarte bine. De altfel, este interesant dacă ne uităm la instituţiile româneşti de la care s-au inspirat moldovenii – ANI, CNCD, Consiliul Concurenţei, Autoritatea pentru Achiziţii Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale –, este vorba despre exact angrenajul instituţional creat în România prin integrarea europeană. Dar toată această efervescenţă nu trece Nistrul.

Cum vede Moscova povestea asta? Reacţionează. Vede UE ca o ameninţare. Neutralitatea militară respectată de moldoveni nu e de ajuns, trebuie supunere totală.

Aş face apel, aici, la un excelent eseu al lui Edward Lucas: „Rethinking Russia: The Paradox of Paranoia“ (CEPA, ianuarie 2013). Este o analiză a modului în care se raportează la lume establishment-ul rusesc. „Paranoia strategică“ este cea mai bună descriere.

Ideea că populaţiile din Ucraina, Georgia sau Kirghizstan (şi, aş adăuga eu, Moldova) pot alege de bunăvoie altceva decît regimurile pro-Moscova e cu totul incomprehensibilă pentru oficialii ruşi. Dacă se întîmplă aşa ceva, atunci trebuie să fie o operaţiune complexă a americanilor, a europenilor şi a pionilor acestora. Rusia încearcă să oprească puterea americanilor peste tot în lume, spunînd că intervenţia externă în afacerilor unor ţări e inacceptabilă. Dar „Rusia crede în nonintervenţie în ce priveşte restul lumii, însă are propria doctrină a «obligaţiei de a proteja» în ce priveşte «compatrioţii» săi şi fostele sale satrapii. Iar definiţia «compatriotului» este foarte laxă (poate desemna pe oricine vorbeşte rusă ca limbă maternă, oricine are un nume rusesc sau oricine se autoindentifică drept rus). Iar faptul că desemnarea pe post de compatriot poate să nu convină cuiva (unor ucraineni, de pildă) nu contează.“

Cristian Ghinea este director al Centrului Român pentru Politici Europene (www.crpe.ro).

Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.