„Chişinău Arena”, gata în proporţie de 60%

„Chişinău Arena”, gata în proporţie de 60%

Complexul multifuncţional „Chişinău Arena” este gata în proporţie de 60%, iar constructorii dau asigurări că lucrările se vor încheia până la dată de 14 octombrie 2019, când urmează să fie dat în exploatare, transmite IPN.

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a întreprins o vizită de lucru la şantierul de construcţie a Complexului, pentru a verifica cum decurg lucrările. Potrivit lui, investiţiile făcute în acest proiect naţional vor impulsiona dezvoltarea economiei şi contribui la dezvoltarea infrastructurii, turismului şi a performanţelor sportive.

„Cu aproximativ jumătate de an în urmă am pus piatra de temelie la acest Complex, iar astăzi avem realizat deja 60% din lucrări. Sper ca lucrările să decurgă într-un ritm la fel de dinamic, astfel ca să ne încadrăm termenele stabilite”, a menţionat Chiril Gaburici, citat într-un comunicat de presă al MEI.

În prezent se efectuează lucrări la corturile de tenis, bazin, arena polivalentă, Aqua Park.

Chişinău Arena este construită printr-un parteneriat public-privat, cu o capacitate de până la cinci mii de locuri şi spaţii generoase pentru activităţi sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum şi expoziţii, conferinţe şi întruniri.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: