Al unsprezecelea dosar de acuzare pentru fraudele de la BEM, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Procuratura Anticorupţie a încheiat urmărirea penală şi a trimis în judecată al unsprezecelea dosar de acuzare a cinci foşti membri ai Comitetului de creditare ai BC „Banca de Economii” SA, pentru încălcarea regulilor de creditare cu cauzarea instituţiei financiare a daunelor în proporţii deosebit de mari.

Din materialele acumulate de procurori în cadrul dosarului reiese că, în intervalul anilor 2010-2011 fostul preşedinte, în coparticipare cu alţi patru membri ai Comitetului de Creditare al BEM, au acordat credite neperformante pentru patru firme în sumă de 197 milioane lei. Deşi, potrivit legislaţiei, intervenţia Comitetului de Creditare se impunea şi acordarea creditelor urma a fi stopată cu recuperarea imediată a mijloacelor financiare acordate, inculpaţii nu au întreprins acţiuni în acest sens, prejudiciind instituţia bancară în proporţii deosebit de mari.

În total, Procuratura Anticorupţie a expediat în instanţa de judecată 11 cauze penale de învinuire a inculpaţilor de comiterea mai multor episoade de acordare a creditelor neperformante din sursele BEM. Actualmente, fostul preşedinte al Comitetului de Creditare al BEM se află în arest preventiv, iar complicii săi sunt cercetaţi în stare de libertate.

În scopul recuperării prejudiciului cauzat Băncii de Economii au fost aplicate mai multe sechestre, inclusiv asupra bunurilor ce aparţin cu drept de proprietate învinuiţilor.

Pentru comiterea infracţiunii respective legislaţia prevede amendă sau închisoare de până la şapte ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la cinci ani.

Urmărirea penală pe alte episoade ce vizează acordarea, în diferite perioade, a creditelor neperformante de către Banca de Economii este în desfăşurare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite