Adolescentă din Chișinău, prinsă după ce a luat 6.000 de ruble și aproape 2.500 de euro de la doi tineri de peste hotare, fraieriți prin rețelele de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra acționa după indicațiile unui bărbat de 30 de ani care o obliga să agațe tineri moldoveni aflați în străinătate, pe rețelele de socializare, pe care ulterior să-i stoarcă de bani. Ei riscă până la 6 ani de pușcărie.

Furt de bani și abuz de încredere demascate în centrul Capitalei, după ce o tânără de 17 ani a fost reținută de polițiști de îndată ce încasase 1.000 de euro de la sora unui prieten din străinătate, pe care l-a cunoscut pe rețelele de socializare.

Potrivit anchetatorilor, adolescenta acționa la indicațiile unui bărbat de 30 de ani, din comuna Budești, care o îndemna să invoce orice fel de argumente pentru a face rost de bani.

În iulie 2011, aceiași suspecți au mai luat de la un tânăr 1.450 de euro și 6.000 de ruble rusești, prin aceeași metodă.

Acum cei doi sunt cercetați penal pentru escrocherie. După ce le va fi dovedită vinovăția ei riscă între 10.000 și 20.000 de lei amendă sau până la 6 ani de închisoare.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite