Titularizare în Sălaj: zeci de profesori au abandonat examenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

86 de absenţi şi 54 de candidaţi care au părăsit sala după ce au aflat subiectele. Este bilanţul examenului de titularizare din Sălaj, pentru care s-au înscris 591 de candidaţi. Miza examenului - cele o sută de posturi titularizabile scoase la concurs de Inspectoratul Şcolar.

Concurenţa record pe posturile de titular în învăţământ, în medie de şase candidaţi pe un loc, a scăzut chiar înainte ca examenul de titularizare să înceapă, pentru că 86 dintre cei 591 de sălăjeni înscrişi la concurs nici măcar nu s-au prezentat la proba scrisă ce s-a desfăşurat astăzi la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai“ Zalău.

CITEŞTE ŞI:

Doi candidaţi au fost prinşi cu fiţuici la examenul de titularizare

Dintre cei 505 care s-au prezentat, totuşi, la concurs, 54  s-au retras după ce au primit subiectele. „Este dreptul lor“, spune preşedintele comsiei judeţene de examen, inspectorul şcolar general adjunct Szabo Ştefan, care precizează că cel mai probabil este vorba despre candidaţi care au participat şi în anii trecuţi la titularizare şi au obţinut atunci note peste 5. „Dacă se retrag acum din examen ei nu mai primesc notă şi  pot obţine un post de suplinitor prin continuitate pe baza notei din anii anteriori, însă dacă rămân şi iau notă mai mică de 5, adio şi titularizare, şi continuitate“, explică el.


Subiecte uşoare pentru cei care au învăţat


Deşi numărul abandonurilor este mult mai mare faţă de anii anteriori, de vină nu par să fie subiectele, ci faptul că unii candidaţi nu prea au învăţat pentru acest examen. „Subiectele mi s-au părut chiar uşoare. E-adevărat, trebuia să înveţi ca să ţi se pară aşa“, spune Gabriela Lupşe, care speră să ia o notă mare pentru a putea obţine un post de educatoare. Ceva probleme se pare că au pus, totuşi, ca de obicei, subiectele de metodică, cel puţin asta ne-au spus două candidate la un post de învăţătoare, care ssţin că subiectele de specialitate au fost destul de accesibile.


Vineri - primele rezultate


Candidaţii care au mers până la capăt cu examenul vor afla primele rezultate începând de vineri, 16 iulie, când vor începe să sosească din cele 11 centre de evaluare din ţară listele cu notele înainte de contestaţii. Cei nemulţumiţi de nota obţinută vor putea depune duminică, 18, şi luni, 19 iulie, contestaţii, care vor fi soluţionate tot în cele 11 centre. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate în 21 iulie. Candidaţii care vor obţine note peste 7 vor putea participa la şedinţele publice de repartizare pe cele 100 de posturi titularizabile din învăţământul sălăjean, ce vor avea loc în zilele de 22 şi 23 iulie la sediul Inspectoratului Şcolar.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite