Vaslui: Un profesor s-a sinucis cu Furadan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor din localitatea vasluiană Codăeşti, a fost găsit mort azi-noapte după ce ar fi băut pesticide. Soția sa le-a spus anchetatorilor că bărbatul ar fi ingurgitat Furadan.

Neculai Augustin (55 ani), profesor de educaţie tehnologică la şcolile din Pribeşti şi Codăeşti s-a sinucis marți noaptea cu Furadan. Pesticidul îl avea de mai mult timp într-o magazie a locuinței. Profesorul a fost găsit căzut în curte de către soția sa, moment în care femeia a cerut ajutor vecinilor. Echipajul de ambulanță sosit în scurt timp la locuința familiei Augustin nu a putut decât să constate decesul profesorului. „În momentul în care am ajuns la locul solicitării, bărbatul era deja decedat astfel încât nu am mai putut face nimic pentru a-l salva. Soția lui a spus că acesta ar fi băut în mod voluntar Furadan", a declarat Doina Spiru, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

Poliția a deschis și ea o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a murit Neculai Augustin. „În urma cercetărilor la faţa locului s-a constatat că bărbatul ar fi consumat o substanţă de culoare roz dintr-o sticlă de doi litri pe care o avea de mai mult timp într-o magazie a locuinţei", a precizat și Loredana David, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Corpul neînsuflețit al profesorului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Vaslui, unde va fi supus unui examen necroptic.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite