Speranţe pentru salvarea FC Vaslui de la retrogradare. Apelul Consiliului Local, înregistrat la TAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarul minoritar al FC Vaslui, Consiliul Local a înregistrat apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), prin care solicita anularea deciziei Federaţiei Române de Fotbal de neacordare a licenţei şi retrogradarea FC Vaslui în liga a doua. În plus, pe 10 iunie, judecătorii Tribunalului Vaslui va decide dacă Sporting Club Vaslui va intra în insolvenţă.

Vasluienii mai au motive să spere că vor avea echipă de fotbal în Liga I şi din sezonul următor. Acţionarul minoritar al FC Vaslui, Consiliul Local (CL), a contestat decizia Comisiei de Licenţiere, de neacordare a licenţiei pentru viitoarea ediţie de campionat, înregistrând ieri apelul la TAS. Demersurile autorităţilor locale sunt susţinute de FRF şi LPF, care admit că FC Vaslui nu a avut dreptul la o apărare corectă.
Principalul motiv pentru care CL decis să se implice îl reprezintă faptul că, în majoritatea campionatelor puternice ale Europei, criteriul sportiv este cel care primează, şi nu cel financiar. CL Vaslui deţine în prezent 16 la sută din acţiunile FC Vaslui.
În plis, societatea Comprest, în calitate de creditor, a cerut intrarea în insolvenţă a clubului FC Vaslui. Cererea a fost înregistată pe 7 mai la Tribunalul Vaslui, urmând ca magistraţii să hotărască pe 10 iunie dacă se va deschide sau nu a procedura de intrare în insolvenţă a clubului vasluian. Intrarea insolvenţă este văzută ca fiind singura soluţie pentru salvarea clubului de la faliment.
Mai trebuie spus că, după ce, vinerea trecută, jucătorii Liviu Antal, Cătălin Straton şi Andrei Cordoş au fost eliberaţi de obligaţiile contractuale faţă de FC Vaslui, aceştia nu pot semna momentan cu o altă echipă întrucât gruparea a înaintat recurs la decizia luată de Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigilor. Dacă va fi acceptat planul de reorganizare, iar clubul va rămâne în prima ligă, atunci sunt şanse minime ca vreun jucător să mai plece.

Citeşte şi:

Scandalul de la FC Vaslui a ajuns pe masa procurorilor: Acţionarul majoritar, finul lui Porumboiu, reclamat de propriii subordonaţi

Acuzaţii grave în scandalul dintre Adrian Porumboiu şi finul său: şantaj, tranzacţii dubioase, acte falsificate şi interceptări ilegale

Război total între naşul Porumboiu şi finul Damian: FC Vaslui, scos la vânzare!

Adrian Porumboiu şi-a anunţat retragerea de la FC Vaslui printr-o scrisoare de adio: „Rămân fanul lor“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite