Record de apeluri la 112 din cauza unei petreceri organizate de o familie de romi din Vaslui: peste 110 sesizări într-o noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipajele de Poliţie s-au prezentat de mai multe ori la domiciliul familiei de petrecăreţi FOTO:arhiva adevarul
Echipajele de Poliţie s-au prezentat de mai multe ori la domiciliul familiei de petrecăreţi FOTO:arhiva adevarul

Angajaţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale din Vaslui au trăit un chin în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când aproape 120 de vasluieni au apelat numărul de urgenţă 112 să reclame gălăgia provocată de o petrecere organizată de o familie de romi care îşi boteza un copil.

Deşi locuia lângă un cartier de blocuri, pe strada Călugăreni, familia ce a organizat petrecerea nu s-a stingherit de acest lucru. Oamenii şi-au chemat lăutarii la poartă, au scos boxele afară şi au petrecut până dimineaţă la ora 08:00, de li s-a dus vestea până în capătul celălalt al oraşului, la gară. 

Din păcate pentru ei, vestea li s-a dus şi la Poliţie, deoarece telefoanele la 112 au sunat în continuu, spre disperarea telefonistelor de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), care au trimis, în nenumărate rânduri, echipejele de la Poliţie şi Jandarmerie la locul cu pricina.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au sancţionat familiea respectivă cu amendă contrvenţională în valoare de 500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 61 din 1991, privind ordinea şi liniştea publică“, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. 

„Nu avem ce să le facem“

Isprava a ajuns şi la urechile primarului Vasile Pavăl, cel care a promis că astăzi va cere poliţiştilor locali să mergă în zonă şi să facă ordine.  „Am auzit şi eu de această petrecere care a creat mari nemulţumiri în rândul locatarilor din zona Călugăreni. Ştiu că e o zonă cu probleme, iar oamenii mi-au reclamat acest lucru în nenumărate rânduri. Din păcate, nu prea ai ce le face. Nu poţi să intri cu forţa peste ei. Am înţeles că li s-a dat o amendă. Oricum, mâine (n.r.-astăzi) voi discuta cu şeful Poliţiei Locale pentru a vedea ce e de făcut. Şi eu m-am săturat să mi se plângă lumea că fac gălăgie, că spală covoarele pe trotuar sau chiar pe stradă şi blochează traficu, că sunt recalcitranţi. Trebuie luate nişte măsuri“, a spus şi primarul Vasile Pavăl. 

Citeşte şi:

Scandal şi lupte de stradă la FC Vaslui -Oţelul

Primarul Vasluiului le declară, din nou, război celor de la E-ON: „Nicăieri în ţară nu se întâmplă ce se întâmplă la noi!“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite