Acuzat de fraudă cu fonduri europene, primarul comunei vasluiene Fruntişeni a fost condamnat la închisoare

Acuzat de fraudă cu fonduri europene, primarul comunei vasluiene Fruntişeni a fost condamnat la închisoare

Primarul Neculai Lupu este acuzat că ar fi produs un prejudiciu de peste 43.000 de euro

Neculai Lupu, primarul comunei vasluiene Fruntişeni, acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de abuz în serviciu contra intereselor publice şi conflict de interese, a fost condamnat, ieri, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Alături de primarul Lupu a mai fost condamnat şi Alexandru Băncianu, fost angajat al Primăriei şi vicepreşedinte al Asociaţiei „Fruntişeni-Grăjdeni“, acesta primind aceeaşi pedeapsă. 

Cei doi au fost trimişi în judecată la sfârşitul anului trecut, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)  acuzându-l pe edil de abuz în serviciu contra intereselor publice şi conflict de interese. 

n rechizitoriul anchetatorilor se menţionează faptul că în cursul anilor 2008 şi 2009, primarul Lupu, ajutat de fostul său angajat, a semnat două acte adiţionale pentru nişte terenuri de păşune care au fost date în arendă asociaţiei, fără a avea acordul Consiliului Local (CL). Astfel, mai spun procurorii, CL Fruntişeni a fost prejudiciat cu suma de 43.569 de euro, bani care reprezentau diferenţa dintre nivelul chiriilor stabilite prin contractele de arendă şi cea stabilită de primar prin semnarea celor două acte adiţionale.
 
Mai mult, Alexandru Băncianu a solicitat la APIA Vaslui subvenţii agricole acordate de Uniunea Europeană în valoare de 166. 431 de lei, folosindu-se de tabele nominale fictive cu semnături ale membrilor asociaţiei şi de procese verbale false. 
 
Citeşte şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: