PORTRET VASLUI Ion Chiriac: „Muzica folk înseamnă poezie“

PORTRET VASLUI Ion Chiriac: „Muzica folk înseamnă poezie“

Ion Chiriac

Cunsocut mai ales din perioada în care cânta alături de fratele său la Cenaclul „Flacăra“, Ion Chiriac este singurul vasluian care, la 47 de ani, a dus mai departe tainele muzicii folk.

Ştiri pe aceeaşi temă

Provenind dintr-o familie cu 8 fraţi, Ion Chiriac a descoperit tainele muzicii încă de pe băncile şcolii primare, atunci când cânta alături de fratele său la un grup de mandoline al şcolii. Artistul îşi aminteşte că era printre privilegiaţii familiei deoarece mama sa îl lăsa să fugă la căminul cultural din sat, în loc să-l pună la muncă. În clasa I, tatăl său i-a cumpărat un aparat „Traviata“ şi a avut ocazia să asculte muzica lui Mircea Baniciu pe un disc de vinil primit de la fratele său mai mare care lucra la Bucureşti.

„Cei care m-au descoperit au fost regretaţii profesori Teodor Lemnaru şi Anton Gheorghe Ieremia. Ei ne-au compus primele piese şi s-au ocupat de mine şi de fratele meu timp de 10 ani“, îşi aminteşte Ion.


A fost lansat de Adrian Păunescu

Peste câteva luni, fratele mai mare le-a cumpărat o chitară, instrument de care Ion Chiriac s-a îndrăgostit pe vecie. Aceaşi profesori şi-au dat seama că talentul pentru muzică al lui Ion este real şi i-au compus acestuia şi fratelui său Gelu prima piesă folk, intitulată „Torna, torna, fratre!“ (Întoarce-te, întoarce-te, frate!).


În această nouă formulă, fraţii Chiriac au început să fie nelipsiţi de la evenimentele culturale din judeţ. În 1976, poetul Adrian Păunescu a venit la Vaslui, unde a realizat în direct vestita emisiune din acea vreme „Antena vă aparţine“.  „Atunci ne-a auzit maestrul Păunescu şi a rămas fără cuvinte. El a fost cel care le-a solicitat profesorilor mei să pună pe muzică folk versurile poeziei lui Nicolae Labiş, «Moartea căprioarei» şi  aşa am ajuns vedete naţionale, cu participări numeroase la Radio Iaşi şi la TVR1“, mai povesteşte artistul.


A cântat alături de nume mari ale muzicii româneşti


Întâlnirea cu Adrian Păunescu a însemnat momentul de glorie al fraţilor Chiriac. Ei erau nelipsiţi de la spectacolele Cenaclului „Flacăra“ şi încântau publicul cu piesele lor. Aşa au avut ocazia de a cunoşte toţi artiştii renumiţi ai vremii, printre care amintim pe Angela Similea, Mirabela Dauer, Mihai Constantinescu, Valeriu Sterian, Victor Socaciu, Nicu Alifantis. Practic, nu a fost spectatol la care să nu cânte alături de vreunul din artiştii consacraţi ai vremii. Cele mai frumoase amintiri, însă, le are alături de soţii Ion şi Aldea Teodorovici, alături de care a participat la mii de spectacole.


„Pot spune că eu, ca artist, m-am consacrat cu adevărat alături de regretaţii Ion şi Aldea Teodorovici. Practic ne-am cunoscut familiile reciproc şi nu ştiu dacă au fost două-trei spectacole la care să nu cântăm împreună. Cea mai deosebită amintire despre aceşti doi mari oameni de muzică este şi cea mai tristă. Mă despărţisem de ei şi de Adrian Păunescu în Bucureşti, eu întorcându-mă către  Vaslui, iar ei plecând spre Slobozia. Când am ajuns acasă am văzut la ştiri că au murit în acel groaznic accident. Vă jur că am plâns două săptămâni în continuu când am aflat vestea“, ne-a mai mărturisit vasluianul.

întrebări şi răspunsuri


Care e diferenţa dintre folk şi alt gen de muzică?
Am început să cânt pe scenă din anul 1974 şi am la activ peste 9.000 de spectacole. Practic, muzica folk înseamnă poezie, iar acest gen de muzică te face să trăieşti cu adevărat ceea ce simţi. Nu există piesă de-a mea care să nu aibă legătură cu o întâmplare din viaţă. Eu nu am cântat niciodată piese de genul: „Am prins un greier şi-un ţânţar/ Şi i-am stropit cu var/ Şi i-am vopsit pe amândoi/ Să vadă că sunt doi“.

Pe când un nou album pe lângă cele trei scoase deja?
Abia am terminat înregistrările celui de-al treilea CD, intitulat «Ce frumoasă eşti», un album care conţine 15 piese de dragoste. Ele vor fi ascultate de public peste aproximativ o lună. Lucrez şi la un album cu melodii închinate Maicii Domnului.

ce-i place
„Îmi place tot ceea ce e frumos şi să pun suflet în tot ceea ce fac, de la curăţenie în casă până la compunerea textelor mele“, ne-a spus Ion Chiriac.

ce nu-i place
Lui Ion nu-i plac prostia, indolenţa, hoţia şi lenea celor din jurul său. „De asemenea, nu-mi place acest fenomen numit «manele». Practic, porcăria asta de fenomen, că muzică nu-i pot spune, reflectă tot ceea ce am enumerat mai sus“, a adăugat artistul vasluian.

profil
născut. 20 februarie 1964 în satul Ghermăneşti, comuna Drânceni, judeţul Vaslui.
studii. Şcoala de Arte din Iaşi, promoţia 2006, specializarea canto.
familie. Este căsătorit şi are două fete.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: