Noi cazuri de pacienţi infectaţi în spitalul bârlădean. Bilanţul persoanelor contaminate cu clostridium difficile, bacteria de import cu efect devastator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focarul de infecţie nosocomială (intraspitalicească) izbucnit la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad continuă să facă victime. Au fost diagnosticate 3 cazuri noi, totalul oamenilor care au luat microbul din spital sau din exterior a ajuns la 26.

În ciuda măsurilor drastice luate de conducerea spitalului bârlădean pentru a reduce numărul cazurilor de infecţie nosocomială cu clostridium difficile (CD), bacterie care se dezvoltă în mediu spitalicesc cu evoluţie extrem de violentă, continuă să apară noi cazuri. Astăzi au fost raportate la Direcţia de Sănătate Publică Vaslui 3 cazuri noi, doi pacienţi îmbolnăviţi în timpul spitalizării la Bârlad, celălalt caz fiind pacient tratat în clinică universitară. Până în prezent, sunt în total 20 de pacienţi îmbolnăviţi în spital (din care, un cadru medical), 4 sunt recăderi (recidivă post tratament) şi 2 cazuri comunitare.

„Pacienţii au peste 60 de ani şi au făcut tratament intensiv cu antibiotic. Se încadrează tabloului clinic conturat deja. Nu au fost alte cadre medicale care să contacteze microbul”, a declarat, pentru „Adevărul”, Adrian Gheorghiu, responsabil mass-media în cadrul spitalului bârlădean.

Primele cazuri de infecţie cu CD la Bârlad au apărut în urmă cu aproximativ o lună, majoritatea îmbolnăviţi în secţiile Medicală, Neurologie, Boli infecţioase. Au fost amenajate saloane anume pentru aceşti bolnavi, dotate cu grupuri sanitare proprii, s-a recurs la substanţe dezinfectante foarte puternice, s-a restricţionat accesul vizitatorilor în tot spitalul.

Clostridium Difficile este un microb de import, necunoscut pentru lumea medicală românească opână de curând. Până la semnalarea cazurilor din Bârlad nu au fost alte îmbolnăviri în judeţ.
Boala se manifestă prin scaune diareice apoase, febră, greţuri etc. Sunt contaminaţi, de regulă, pacienţii vârstnici care au făcut tratament intensiv cu antibiotic, cu imunitate scăzută. Bolnavii scad brusc în greutate, câte 8-10 kilograme în câteva zile şi, netratată corespunzător, boala poate fi letală.

Citeşte şi:

Focar de infecţie nosocomială la spitalul bârlădean. 17 pacienţi au fost contaminaţi cu un microb de import extrem de agresiv: clostridium difficile

VIDEO Un microb de import face victime la Bârlad. Medicii au izolat 8 pacienţi contaminaţi cu clostridium difficile, toxină ce devastează purtătorii

FOTO „Bombă biologică“ cu ceas la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad. Zeci de angajaţi şi pacienţi sunt suspecţi de tuberculoză

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite