Reţeta pentru lapte de pasăre, faimosul desert franţuzesc al bunicilor care este gata în doar o jumătate de oră

Reţeta pentru lapte de pasăre, faimosul desert franţuzesc al bunicilor care este gata în doar o jumătate de oră

Lapte de pasăre

Reţeta este extrem de simplă şi a făcut deliciul copilăriei a zeci de generaţii. Desertul este preparat şi în Franţa şi se numeşte “ile flotante”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Căzut nemeritat într-un con de umbră, desertul care se numeşte “Lapte de pasăre” poate fi servit cu succes la o masă festivă sau poate înlocui o gustarea dulce dintre mese  pentru copii.

“Adevărul” propune reţeta clasică, cea de pe vremea buncii, inspirată din cartea de bucate a lui M. Sevastos, considerată o adevărată “biblie” a gospodinelor din anii ‘50-’60.

Laptele de pasăre se prepară în jumătate de oră, se ţine la cuptor încă jumătate de oră. Se serveşte rece, ţinut la frigider.

Ingrediente pentru 6-8 porţii:
* 6 ouă
* 1 litru de lapte
* 200 grame zahăr pudră
* 1 linguriţă făină
* un baton de vanilie
* esenţă de rom

Mod de preparare:
Se pune laptele la fiert cu o păstaie de vanilie din care am scos semnţele. Între timp, se separă albuşul de gălbenuş. Albuşul se bate spumă cu 100 grame de zahăr până se întăreşte ca o bezea. Când laptele este fiert, se dă focul la mic şi cu o lingură mare (înmuiată apă rece) se ia bezea cât să acopere lingura, iar bulgării formaţi se pun în lapte. În cratiţă încap cel mult trei-patru bulgări. Aceştia se umflă la fierbere şi pentru a păstra forma nu trebuie să se atingă între ei. După aproximativ două minute se întorc bulgării din bezea pe cealaltă parte şi se mai lasă la fiert două minute. Apoi se scot cu spumiera într-un vas larg, o tavă etc.

Când se termină găluştele de bezea de fiert se dă laptele la răcit. Apoi se bate gălbenuşul spumă cu restul de zahăr (100 grame). Se toarnă puţin din laptele răcit pentru a face o cremă şi adăugăm în gălbenuş făina (1-2 linguri). Crema de ou se omogenizează cu laptele în care am fiert bulgării de bezea pe care îl strecurăm înainte. Laptele se adaugă câte puţin în gălbenuş pentru a nu se forma cocoloaşe. Se pune din nou pe foc şi, când crema se îngroaşă ca o smântână, stingem focul.

Când e aproape rece adăugăm esenţa de rom, după gust. Crema poate fi făcută şi cu ciocolată, astfel va avea un aspect deosebit. Fie facem acest lucru adăugând în gălbenuş 1-2 linguri cacao, fie topim 50 gr de ciocolată şi amestecăm cu gălbenuşul, înainte să omegenizăm cu laptele.

Crema de gălbenuş se pune într-un vas mare peste care punem bulgării de bezea. Sau se poate pune cremă direct în cupe cu un bulgăre la mijloc. Desertul trebuie să stea cel puţin jumătate de oră la frigider. Se poate păstra la rece mai multe zile. Înainte de servire se pot orna cupele cu fulgi de ciocolată, ciocolată rasă, se poate pudra scorţişoară sau puţină cacao.

CITIŢI ŞI:

Cum să prepari cei mai buni papanaşi moldoveneşti „ca la mama acasă“. Secretele unui desert delicios, gata în doar 15 minute

VIDEO Cea mai bună reţetă de mucenici moldoveneşti. Cum se prepară delicioşii sfinţişori, unşi cu miere şi presăraţi cu  nucă măcinată, după reţeta bunicii

Secretul gospodinelor din Moldova pentru o tocăniţă de urzici delicioasă

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: