Cum ajung consumatorii români de droguri sclavi ai traficanţilor. Cazul cărăuşului prins la graniţă cu 3 kilograme de canabis

Cum ajung consumatorii români de droguri sclavi ai traficanţilor. Cazul cărăuşului prins la graniţă cu 3 kilograme de canabis

Un tânăr de 19 ani din Bârlad a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, sub acuzaţia de introducerea în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ancheta procurorilor DIICOT Vaslui în acest caz a scos la iveală că tânărul, care a abandonat şcoala după clasa a IX-a, a fost folosit într-o reţea de traficanţi internaţionali de droguri pe post de cărăuş. 

Marius Ionuţ Invanciu, cunoscut în rândul consumatorilor de droguri din oraşul natal a acceptat să transporte droguri din Grecia în România, pentru un traficant din Bârlad, contra unei sume modeste de 200 de euro.

 Traficantul, George Răzvan Teletin, condamnat şi el în acelaşi dosar la 3 ani şi 5 luni detenţie, a fost cel care i-a plătit transportul cu autocarul Bârlad-Atena şi retur, asigându-l că îi va achita cei 200 de euro după ce va preda marfa: peste 3 kilograme de cannabis. 

Pe lângă banii de transport, Teletin i-a dat şi bani de buzunar cărăuşului,  ”6-7 euro”.  În timp ce plănuiau transportul drogurilor, tinerii erau monitorizaţi de poliţiştii de la Crimă Organizată.

Transportul drogurilor a fost planificat în a doua jumătate a lunii ianuarie anul curent. Pe 26 ianuarie, Ivanciu a plecat cu un autocar spre Atena, unde a ajuns a doua zi. La destinaţie a fost aşteptat de un alt traficant (rămas deocamdată neidentificat, fiindu-i divulgată doar porecla). În aceeaşi zi, după trei ore de zăbovit în Atena, cărăuşul a făcut cale-ntoarsă în România. 

”Dupa 10 minute din momentul în care a coborat din autocar, s-a întâlnit cu numitul „T.”, pe care îl cunoştea din vedere şi împreună cu acesta s-a deplasat cu un taxi la un apartament, unde au stat aproximativ 30 de minute. Aici „T. i-a dat o geanta de voiaj tip troller de culoare roz-mov, precum şi suma de 100 de euro pentreu achitarea biletului de intoarcere cu autocarul si i-a spus despre geanta ca trebuia sa o transport până la Bucureşti, de unde trebuia sa vina o persoana sa o ia. Apoi, „T.” l-a condus la o firma de transport, unde in jurul orelor 13.00, inculpatul s-a îmbarcat într-un autocar cu destinatia Bucureşti, având geanta cu cannabis asupra sa”, au precizat procurorii DIICOT.

În faţa anchetatorilor, Ivanciu şi-a recunoscut încă de la început faptele. Teletin în schimb a invocat iniţial că nu are nicio legătură cu drogurile aduse din Atena. Ulterior, în faţa judecătorilor a recunoscut faptele, solicitând să fie judecat prin procedura simplificată a recunoaşterii.

Cel de-al treilea membru al grupării, Alexandru Petrea, a fost prins de poliţişti în trafic pe ruta Iaşi- Bârlad, la scurt timp după ce achiziţionase o cantitate de droguri de la un dealer din Iaşi.  Potrivit anchetatorilor, traficanţii vindeau drogurile cu 50-80 lei/doza tinerilor din Bârlad în zona grădinii publice. Mai mulţi martori au relatat că achiziţionau droguri de mai mult timp de la traficanţi, recordul fiind deţinut de un adolescent, Ivas Dennis Ştefan (martor în dosar), care a declarat poliţiştilor de la Crimă Organizată că cumpărat de la Teletin 120 de doze de cannabis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: