Trafic blocat pe magistrala Bucureşti-Timişoara din cauza unui vagon deraiat în zona Balota

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tren staţionat în gara Prunişor FOTO Corina Macavei
Tren staţionat în gara Prunişor FOTO Corina Macavei

Un adevărat haos s-a produs miercuri seară pe magistrala feroviară Bucureşti - Timişoara. Un vagon al unui tren de marfă, deraiat în zona Balota din judeţul Mehedinţi a blocat traficul feroviar. Circa 300 de călători au aşteptat între 45 şi 60 de minute în două gări, pentru ca reprezentanţii CFR să facă transbordarea dintr-un tren în altul.

Vagonul nouă al unui tren de marfă a sărit aseară de pe şinele de cale ferată. Nu au fost avariate şinele sau terasamentul, dar traficul între gara Turnu Severin şi Halta Balota a fost paralizat. Reprezentanţii CFR au găsit două autocare cu care să transporte călătorii, dar transbordarea între două trenuri a devenit un haos total. Călătorii care mergeau către Timişoara au fost duşi într-o altă gară decât în cea care îi aşteptau autocarele. Oamenii au trăit adevărate peripeţii până să ajungă la autocare.

Şi călătorii care mergeau către Bucureşti au aşteptat 45 de minute într-o gară în frig până să-i preia un tren. Conductorii de tren nu au ştiut să dea o explicaţie pentru întârzierea nejustificată.

O echipă de lucrători CFR a ajuns în zonă pentru a repune vagonul pe şine. În acest caz a fost demarată şi o anchetă, care va stabili cauzele acestui incident, care la prima vedere ar fi de natură tehnică.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite