Sinistraţii de la Eşelniţa aşteaptă ajutor de la Guvern. „Nu mai avem nimic, decât hainele de pe noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au rămas fără casă, după ce râul Eşelniţa a măturat tot ce i-a stat în cale. Este cazul a patru familii din localitatea mehedinţeană Eşelniţa, care acum aşteaptă ajutor de la Guvern pentru a-şi reface casele.

Mulţi dintre localnici au avut casele construite de-a lungul apei şi niciodată nu le-a trecut prin cap că apa Eşelniţei le va face vreodată probleme. Bătrânii satului povestesc că un asemenea prăpăd nu a avut loc la Eşelniţa de 100 de ani. Viitura a fost însă aşa de puternică că a rupt malurile lărgindu-se de trei ori faţă de cursul normal. Apele umflate ale râului au distrus patru case şi au afectat alte 17 imobile.

Soţii Frăţilă şi cei doi copii au rămas sub cerul liber. Casa în care locuiau de 50 de ani a fost măturată într-o clipă de apele râului. Nu au putut să facă nimic decât să fugă din calea furiei naturii pentru a-şi salva vieţile.

Acum nu mai au nimic, doar hainele de pe ei. Din casa lor nu a mai rămas decât o grămadă de lemne. I-am găsit aici, lângă locul unde acum câteva zile oamenii îşi duceau traiul de zi cu zi. Pe un tub de ciment serveau prânzul: o cutie de pateu, o conservă de carne şi pâine primite de la Crucea Roşie.

„Nu mai avem nimic, ce să facem?  Suntem sub cerul liber. Vine iarna şi nu mai avem nimic, ce să facem?”, spunea cu lacrimi în ochi Darniţa Frăţilă. „Aici a fost casa noastră, ne-a luat-o toată, nu  mai e nimic, nicio cameră, pământul tot, lemne, porci. A venit viitura şi a luat tot. Casa avea două camere, un hol de doi metri, baie şi bucătărie, a fost o casă modestă. Eu sunt în ajutor social, nu mă angajează nimeni. Copiii au terminat liceul, unde să se ducă?”, se plânge Filip Frăţilă.

Localnicii aşteaptă ajutor de la Guvern, dar şi de la oamenii cu suflet pentru a-şi reface casele. „Să ne ajute cu teren, să ne facă o casă, greşeala este a celor care nu au făcut canalizările. Fac un apel şi la oamenii care pot ajuta, cu materiale de construcţii, nu mai avem nimic, decât hainele de pe noi. A venit cineva să ne aducă o pâine şi când mi-a spus că este pensionar mi-a fost ruşine”, mai spune Filip Frăţilă.

Lângă familia Frăţilă locuia Ion Bădoiu. Avea o casă frumuşică, cu tot ce îi trebuie unui bun gospodar. Viitura i-a luat însă toată agoniseala de-o viaţă. Se uită cu tristeţe la câţiva pereţi care au mai rămas în picioare fiindcă ştie că nu mai are puterea să mai ridice din nou o casă.

„Am avut aici anexă, bucătărie de vară, grădină, lemne, animale, tot s-a dus ... Şi jumătate din casă luată de apă”, povesteşte Ion Bădoiu.

Pentru moment, celor patru familii năpăstuite le-au fost aduse patru locuinţe modulare.

Citeşte şi:

FOTO S-a făcut evaluarea pagubelor la Eşelniţa, după ploile de la începutul săptămânii

Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea critică modul de autorizare a caselor construite pe malul apei la Eşelniţa

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite