Sărbătoare în Pădurea de Liliac de la Ponoarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă şi duminică, în comuna mehedinţeană Ponoarele, sunt aşteptaţi mii de oameni să petreacă în singura pădure de liliac sălbatic din ţara noastră, la o serbare câmpenească din care nu vor lipsi muzica şi dansurile populare, micii şi berea.

Organizatorii, Primăria şi Consiliul Local Ponoarele, au pregătit spectacole în aer liber, susţinute de formaţii de muzică populară din Mehedinţi şi judeţele limitrofe, de solişti de muzică populară de valoare, dar şi de tarafuri de artişti locali, precum şi dansuri populare autentice.

Autorităţile au făcut pregătiri toată săptămâna pentru această sărbătoare. „La intrarea în Pădurea de Liliac, am încercat să amenajăm cât mai frumos şi să curăţăm întreaga zonă, pentru ca localitatea Ponoarele să-şi întâmpine oaspeţii aşa cum se cuvine. Sărbătoarea Liliacului care dăinuie de timpuri este simbolul comunei noastre. Suntem siguri că oaspeţii care ne vor vizita zona se vor simţi bine, iar cântecul, jocul şi voia bună vor fi la ele acasă”, a declarat primarul comunei Ponoarele, Georgică Pătraşcu.

Astăzi, debutează manifestările "Sărbătorii liliacului". La lăsarea serii, în jurul unui frumos foc de tabără, se vor încinge hore populare ca la munte. Comercianţii şi-au amplasat tarabele cu mici, bere şi produse tradiţionale în platoul pădurii de liliac, întregind atmosfera de sărbătoare.

Duminică, începând cu orele 1100, vor începe manifestările cultural-artistice, iar pe scena amplasată în Pădurea de Liliac  vor evolua: Ansamblul "Liliacul" din Baia de Aramă, condus de Trancă Elena; Ansamblul "Bordeiaşul" al Clubului copiilor din Baia de Aramă, condus de Corlan Georgeta; Ansamblul "Liliac de la Ponoare" condus de Martinescu Elena; Ansamblul profesionist "Danubius" al Centrului Cultural "Nichita Stănescu"; solişti vocali şi instrumentişti ai ansamblului "Danubius"; Ionuţ Tudorescu; Delia Barbu; Oana Pârvan; Ion Drăgan şi alţi solişti îndrăgiţi. Invitatul special al evenimentului este îndrăgita interpretă de muzică populară Niculina Stoican.

Pădurea de liliac, declarată monument al naturii, se află între satele Ponoarele, Tihoi şi Băluţa. În apropierea sa se află lacul Zăton, de origine vulcanică, care se întinde pe 5 km şi se pierde în peşteri. Un punct de atracţie deosebit este Podul Natural, sau Podul lui Dumnezeu, format dintr-o stâncă uriaşă, prăvălită peste un curs de apă. Zona mai cuprinde Steiul Ponorii, o stâncă uriaşă pe care Sfântul Nicodim voia să construiască o mănăstire. Până la urmă, a fost construită o bisericuţă, despre care marele Nicolae Iorga spunea că ar aparţine cu adevărat construcţiillor ridicate de Nicodim.

Celebra pădure de liliac, locul în care se desfăşoară sărbătoarea anuală cu acelaşi nume se află la 3 kilometri de Ponoarele, singurul drum de acces fiind unul pietruit şi deosebit de aglomerat cu prilejul sărbătorii. Nu doar pădurea de liliac atrage turiştii în acest colţ mirific al zonei de nord din Mehedinţi, ci şi multe alte frumuseţi  care sunt  catalogate drept monumente ale naturii, unice în Europa. De exemplu, Podul lui Dumnezeu este o arcadă de calcar (de 4 m grosime), cu o lungime de cca 60 de metri, o deschidere de 27 de metri, şi o lăţime de 9,7 metri, fiind al doilea pod natural din Europa, ca mărime, şi singurul funcţional (pe deasupra sa trece şoseaua Drobeta-Turnu-Severin - Baia de Arama - Băile Herculane). Podul s-a format prin prăbuşirea unui perete al Peşterii Bulba care prin cei 5.000 de metri de galerii şi prin arhitectura sa interioară deosebită este o atracţie turistică. Deasupra peşterii şi a podului se află un deal plin cu formaţiuni carstice, între care „lapiezurile îngropate” - încreţituri calcaroase - ce alcătuiesc Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei, unice în Europa, la altitudini de până la 600 de metri. La cealaltă ieşire a peşterii (pentru cine mai are puterea sa ajungă pana acolo), întalnim Lacul Zaton, un lac de origine carstică si care, avand legătură cu sistemul hidrografic al peşterii, este când plin ochi, când pustiu şi crăpat.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite