A fost lansată aplicaţia „Radarul Deltei Dunării”. Cum poţi depista bărcile folosite de braconieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Sorin Onişor
FOTO: Sorin Onişor

Aplicaţia poate fi descărcată online, de orice utilizator, pe telefonul mobil, pentru Android. Iniţiatorii proiectului doresc să contribuie la diminuarea pescuitului ilegal în Delta Dunării.

Din data de 5 martie, aplicaţia Radarul Deltei Dunării, proiect realizat la iniţiativa Asociaţiei ”Salvaţi Flora şi Fauna Deltei Dunării” cu suportul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării – ARBDD a intrat în funcţiune.

Această aplicaţie poate fi descărcată online, de orice utilizator, pe telefonul mobil, pentru Android, din GooglePlay. Cu ajutorul acesteia, orice turist sau localnic poate monitoriza personal, accesul autovehiculelor şi al ambarcaţiunilor în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Practic, aplicaţia Radarul Deltei Dunării reprezintă un instrument civic, aflat la îndemâna fiecărui utilizator, cu ajutorul căreia poate interveni şi preveni rapid, cu un efort minim de timp în combaterea pescuitului ilegal din Delta Dunării.

Iniţiatorul acestei aplicaţii îşi propune ca, în următoarea etapă, Radarul Deltei Dunării să permită posibilitatea de a încărca în aplicaţie fotografii sau de a semnala GeoLocation evenimentele din Delta Dunării.

Odată instalată pe telefonul mobil, aplicaţia permite oricărei persoane, care observă o ambarcaţiune ce este susceptibilă de braconaj, să poată verifica imediat, după numărul de înmatriculare sau numele ambarcaţiunii, dacă aceasta are permis de acces în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Aceeaşi procedură este valabilă şi pentru verificarea permisului unui autovehicul, prin simpla introducere a numărului de înmatriculare.

În funcţie de datele introduse, aplicaţia Radarul Deltei Dunării afişează două variante de răspuns: ”Există permis valabil!” sau ”Nu există permis valabil!”

În situaţia în care, după verificarea numărului de înmatriculare al ambarcaţiunii sau al autovehiculului, utilizatorul constată că nu există permis de acces, se recomandă semnalarea acestui caz la TEL VERDE, la numărul: 0.800.827.233 (0.8008.ARBDD), un serviciu telefonic, non-stop, dedicat sesizării problemelor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD).

Radarul Deltei Dunării, aplicaţie realizată de Asociaţia Salvaţi Flora şi Fauna Deltei Dunării, va fi pusă gratuit la dispoziţia ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării).
 

Pe aceeaşi temă:

Cum s-a ajuns ca turiştii din Deltă să mănânce peşte de la supermarket. „Şansa să ai un peşte proaspăt pe masă este doar dacă-l cumperi la negru“

Cu căruţa la braconaj. Peste 1 kilometru de plase monofilament descoperite de poliţişti

Braconaj în Delta Dunării. Peste 600 de kilograme de peşte şi 80 de plase au fost confiscate de poliţişti

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite