Micii afacerişti îşi pot cumpăra utilaje noi cu bani de la Uniunea Europeană. Primele microintreprinderi au semnat contractele de finanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR-Vest), a avut loc semnarea primelor 17 contracte de finanţare cu microintreprinderi din Regiunea Vest. Au fost depuse 364 de proiecte, în valoare de 56,33 de milioane de euro, dublu faţă de suma acordată de UE.

Primele 17 microintreprinderi din Regiunea de Vest au semnat contracte de finanţare cu Agenţia pentru Dezvoltarea Regională, pe Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de 3,85 milioane de euro. 12 mirointreprinderilor activează în sectorul industriei prelucrătoare –metal, plastic sau ale tipuri de materiale,  în sectorul construcţiilor, celelalte fiind din domeniul construcţiilor, producţiei cinematografice şi transport. 

„Această componentă finanţează microintreprinderile din regiune, care au minim un an de activitate, au profit şi au adus o contribuţie de minim 10 la sută din aceste proiecte. Contribuţia financiară a devenit mai generoasă din partea beneficiarilor. Au adus o contribuţie în medie de peste 20 la sută. Ceea ce pentru noi este un lucru îmbucurător, pentru că înseamnă responsabilitate din partea beneficiarilor. Cu cât e mai mare contribuţia lor, cu atât este mai mare şi dorinţa de a duce la bun sfârşit, fără probleme, proiectul”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR-Vest.

“Avem un număr de proiecte dublu faţă de suma alocată”

Prin implementarea celor 17 proiecte se vor achiziţiona echipamente ce vor contribui la creşterea competitivităţii economice a firmelor sau dezvoltarea de noi produse sau servicii.

În perioada 27 iulie 2016 – 4 mai 2017, au fost depuse 364 de proiecte cu o valoare a finanţării nerambursabile de 56,33 milioane euro – valoare ce reprezintă 204,39% din alocarea regională pentru acest apel de proiecte (alocarea regională este de 27,56 miloane de euro). 259 dintre aceste proiecte se află încă în etapa de evaluare sau precontractare iar 88 de proiecte au fost respinse sau retrase. 

“Interesul pentru acest program a fost foarte mare. Avem un număr de proiecte dublu faţă de suma alocată. Oricum, avem acoperită suma. Chiar sperăm ca în cazul în care există resurse, să fie relocaţi acestei componente. Nu este o componentă foarte mare, dar impactul la nivel de proiect este foarte important. Discutăm şi de un număr medie de cinci locuri de muncă pe proiect, ceea ce reprezintă un pilon important. Nu era obligatoriu să oferi un număr de locuri de muncă, dar cam toţi asta au făcut. Au crescut numărul de muncă din dorinţa de a dezvolta activitatea pe viitor”, a mai declarat Sorin Maxim (foto). 

image

Marea majoritatea a firmelor care au depus proiecte sunt din Timiş - 154, urmat de Hunedoara - 98, Arad - 61 şi Caraş-Severin - 44.

Tehnologie nouă pentru producţia de geamuri termopan

Trei firme au proiecte de peste 300.000 de euro: Inox Metal (dezvoltarea activităţii), New Tec Invest (achiziţii de utilaje şi echipamente) şi High Plast (modernizare prin achiziţie de tehnologie nouă). De o sumă frumoasă befeciază şi Ioschici SRL: 298.843 euro, care se ocupă cu producţia de geamuri termopan şi tâmplărie din PVC.

“Eu beneficiez de un aproximativ 200.000 de euro, sumă nerambursabilă. În primul rând trebuie să construim o hală nouă. Cea veche nu mai îndeplineşte standardele. Apoi să o utilăm cu utilaje de ultimă generaţie, pentru a putea intra şi pe piaţa europeană. Urmează ca la sfârşitul proiectului, care va fi la finalul anului viitor, să mai facem şi angajări. Momentan avem 11 angajaţi. Nu pot să spun că a fost greu să obţin această finanţare, doar că a fost un pic prea multă birocraţie. A fost un proiect bine gândit şi sperăm să ne ajute. Nouă ne merge în funcţie de cum merg construcţiile. Acum este bine, pentru că există din nou un bum economic în domeniul construcţiilor. Ne adresăm în special pieţei interne, dar avem şi câteva ieşiri pe piaţa externă. Dar să putem face faţă concurenţei, să putem concura cu firmele de afară, avem nevoie de utilaje performante”, a declarat Gheorghe Ioschici, care a dezvoltata afacerea în urmă cu zece ani.

image

Gheorghe Ioschici a bătut palma cu Sorin Maxim
 

Atelier de broderie computerizată

Cea mai mic proiect din cele 17 aparţine celor de la Digitex SRL- în valoare de 70.566 euro, din care nerambursabil 55.411 euro. Este vorba de retehnologizarea unui atelier de broderie computerizată.

“Am semnat contractul pe fonduri europene, cea mai mică valoare care s-a semnat astăzi. Noi vom retehnologiza firma noastră cu utilaje noi, mai performante. Cumpărăm două maşini de brodat, una cu opt capete, viteză mai mare de brodare, sisteme de siguranţă mai multe; una cu un singur cap şi un soft pentru prelucrarea informaţiilor pentru broderie. Cu ce am lucrat până acum este depăşit din punct de vedere tehnic. Aceste maşini ştiu să brodeze după proiectul pe care-l facem noi, pe suport textil, piele, utilajele noi au viteză mare, o mie de împunsături pe minut, iar opt capete înseamnă opt bucăţi deodată”, a declarat Sorin Vicol, managerul firmei Digitex SRL.
 

image

Sorin Vicol face retehnologizare pe banii de la U.E.
 

Firma a fost pusă pe picioare în anul 2001, când Sorin Vicol a accesat un împrumut bancar pentru a achiziţiona un utilaj de brodărie. La început a avut un singur client, care îi acoperea toată capacitatea. În decursul timpului a achiziţionat mai multe aparate, toate second-hand.  

“Se poartă tot timpul brodăriile. Firmele îşi personalizează echipamentele, tricourile. Sunt firme mari de confecţii, firme care vând halate, salopete, şepci, materiale de protecţie. La un moment dat am avut şi 18 angajaţi, dar acum a mai scăzut numărul, pentru că ne adresăm mult firmelor care lucrează în sistem lohn. Mai sunt şi persoane fizice care apelează, care au comenzi mai mici, tocmai de aceea luăm şi maşina cu un singur cap. Mai brodăm şi iile, dar le şi confecţionăm”, a mai spus Sorin Vicol. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite