FOTO Legătura dintre statuia Lupoaicei din Timişoara şi dictatorul fascist Benito Mussolini

FOTO Legătura dintre statuia Lupoaicei din Timişoara şi dictatorul fascist Benito Mussolini

Lupoaica a fost iluminată arhitectural

Multă lume trece pe lângă monumentul care îi înfăţişează pe Romulus şi Remus, întemeitorii Romei, alăptaţi de o lupoaică, fără să ştie că în spatele ei există o poveste savuroasă

 

Statuia Lupoaica din Timişoara a fost scosă în evidenţă de municipalitate prin iluminare arhitecturală. Astfel că monumentul va putea fi admirat în toată splendoarea lui şi noaptea. Mulţi însă trec pe lângă acest monument şi ziua fără să-l bage în seamă, cu atât mai puţin să cunoască povestea lui. Statuia îi înfăţişează pe Romulus şi Remus, întemeitorii Romei, alăptaţi de o lupoaică.
 
Monumentul din mijlocul Pieţei Victorie este un cadou primit de Timişoara din partea primăriei din Roma, în 1926, ca simbol al latinităţii. Este o copie a „Lupa Capitolina” din capitala Italiei, amplasată pe o coloană de 4,96.

La inaugurarea din 23 aprilie 1926, au participat în jur de 10.000 de timişoreni. La eveniment au luat parte Samuil Şagovici, primarul Timişoarei, Vasile Goldiş, ministrul cultelor, dar şi reprezentanţi Partidului Fascist din Italia, condus de Benito Mussolini, despre care se ştie că visa la un nou Imperiu Roman. Predarea statuii s-a făcut de către consulul Italia la Timişoara.

Supărarea pe Mussolini

Statuia a fost dărmată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce România a întors armelor împotriva puterilor Axei (Germania, Italia, Ungaria, Japonia, Bulgaria, Finlanda), alături de care a pornit însă în război. 
Românii din Timişoara au decis să protesteze astfel faţă de Italia fascistă condusă de Mussolini, care a sprijinit Ungaria să obţină Transilvania de Nord.

În graiul bănăţean, s-a strigat atunci “Duce, duce, ia-ţi căţaua şi ţi-o fuce”, cu aluzie la supranumele lui Benito Mussolini, “Il duce”.

Probleme la reaşezarea monumentului
 
În timpul lui Nicolae Ceauşescu, oficialităţile locale au decis să repună statuia pe locul ei din centrul Timişoarei. Toate bune şi frumoase, însă când au ajuns să repună statuia a apărut o problemă. Comuniştii ar fi dorit să aşeze statuia cu faţa spre Catedrală, care a fost construită între timp, dar acest lucru a fost refuzat de conducători.
 
Motivul? Dacă o puneau cu faţa spre Catedrală, era o problemă pentru că stătea cu dosul spre Operă, locul unde era aşteptat să vină Ceauşescu. Până la urmă, au ales să o cu faţa spre clădirea Camerei de Comerţ.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: